Cărți false

Am realizat recent o serie de rafturi de cărți false pentru un birou de avocatură. 

Deși fotografiile au multe carențe (lipsa unui aparat adecvat, graba extremă și dimensiunile generoase, dimpreună cu lipsa spațiului și luminii prielnice), am ales să le pun pe blog spre exemplificare pentru cei interesați. 

Rafturile sunt extrem de rezistente, întărite cu lemn, pentru a rezista transportului. 

Din șase piese de aceleași dimensiuni, anume 75/35/22 cm, patru dintre ele au fost dotate în partea superioară cu un soi de capac care imită capetele cărților, pentru a completa iluzia de cărți și pe rafturile mai generoase sau plasate sub nivelul ochiului. 

Menționez încă o dată că nu există un preț stas pentru cărțile false: aici au fost șapte tipuri de cotoare, în piele ecologică italiană de cinci culori diferite (corpuri sanguin, bordo, brun și negru, cu etichete vermillion), patru structuri de design diferite, cu titluri din domeniul magistraturii, iar prețul s-a făcut conform prețului fiecărui tip de cotor și după stabilirea necesităților spațiale. Rareori se pot discuta pe mail sau prin telefon aceste lucruri, deci o vizită la atelier este necesară mai mereu. 

Deasemenea, e de menționat că nu am folosit metode automate de ștanțat sau imprimat, totul a fost făcut, lipit, presat, finisat, imprimat și scris manual. Prețul unui astfel de modul a fost în medie 380 RON, pentru a răspunde unei întrebări care mi se pune extrem de des. . 

Broșura lui Daniel Feyns

INTRODUCERE

Acum ceva timp, publicam pe blogul dedicat Istoriei Legătoriei  câteva materiale, atât cât am putut găsi, despre familia de legători Feyns, de mare prestigiu în acest meșteșug. 

Încercasem la acea vreme să dau de Valentin Feyns, sigurul descendent pe care l-am găsit online, însă fără succes. Mai găsisem și o referință bibliografică la Daniel Feyns, care ar fi publicat o scurtă broșură numită ”Istoricul Legătoriei de Cărți”, pe care însă nu am văzut-o niciodată pe nicăieri.

După câteva mailuri nerăspunse, probabil neavând adresa corectă, am avut plăcerea să fiu sunat, după câteva luni, chiar de domnul Valentin Feyns. Nu primise niciunul din mesajele mele, dar găsise referințele la familia domniei sale pe blogul meu și decisese să mă contacteze. Căuta volume legate de înaintașii dumisale și bineînțeles, broșura. I-am răspuns cu neputința de a-l ajuta, având în vedere raritatea ei. 

Salvarea a venit de la domnul profesor Lucian Dogan, expert în restaurare de carte veche la Facultatea de Teologie și colaborator deosebit de amabil: o avea. Am răsfoit-o cu înfrigurare și i-am dat vestea domnului Feyns, care bineînțeles că a primit-o cu bucurie.

Domnul Dogan a fost destul de amabil să mi-o împrumute, într-un volum legat de domnia sa pentru colecția personală, dar nu numai atât, a fost de acord să o scanez și să o împart cu cititorii acestei pagini. Îi mulțumesc cu această ocazie pentru prietenie și amabilitate, dar mai ales pentru generozitate.

În clipa de față o scanez, iar odată scanată, va fi dată spre tehnoredactare domnului Ioan Asztalos din Sibiu, un alt entuziast al bibliopegiei, și postată într-un articol separat aici, pe blog. 

Unelte noi de la Kevin Noakes!

Acestea sunt ultimele unelte produse de Kevin Noakes de la BookBinDesigns pentru mine și doi clienți de-ai mei. 

1. Logo Blessima, o companie cu care colaborez

2. Logo Boîte des Merveilles, alți oameni minunați cu care colaborez fructuos.

3. Una din uneltele reproduse după Legătorul Fugger, a cărui operă o studiez. 

4. A doua unealtă dedicată Legătorului Fugger.

5. Un fleuron de secol XVII

6. Un fleuron de secol XVIII

7-8. Două fleuroane generoase pentru colțuri de factură venețiană.  

The Bible, Londra, 1610

Un domn stabilit în Anglia, colecționar de carte veche religioasă, în special biblii, a decis să-mi încredințeze mie unul dintre volumele sale: Biblia în limba engleză, tipărită în Londra în anul 1610 de către Robert Barker, ”tipograf al prea-excelentei Sale Majestăți, Regele” deducem noi, Iacob I al Angliei (King James). 

Poate nu cea mai prețioasă ediție a Bibliei, și nu în cea mai bună stare, clientului respectiv i-a plăcut foarte mult. Și i-a plăcut ce lucrez eu, așa că a decis să o trimită în țară, urmând să o ridice cu ocazia sărbătorilor, personal. 

Volumul nu fusese păstrat extraordinar de bine, coperțile erau recente, din carton simplu, iar cotorul, măcinat demult, fusese înlocuit cu câteva fâșii generoase de bandă adezivă de hârtie. 

Se afla în mâinile celui de-al treilea legător pe puțin. Deși blocul de carte era încă rezistent cusut (doar că nu foarte flexibil), primele foi (o rămășiță de forzaț, pagina de gardă, plină de notații manuscrise și pagina de titlu) erau detașate și lipite pur și simplu una de alta, fie de un legător amator care nu prea știa cum să repare o carte, fie de un legător comercial plătit prea puțin pentru a investi muncă în ea. 

Paginile ferfenițite au fost detașate cu grijă, după desfacerea volumului și curățarea cotorului. Le-am întregit cu hârtie japoneză, le-am împerecheat pe rând, iar acolo unde lipseau pagini pentru a se forma perechi am suplinit două foi care conțineau material adițional: câteva tăieturi dintr-un ziar cu detalii legate de vânzarea prezentului volum de către un anticar și o gravură cu o scenă din Apocalipsă.  

 Clientul a dorit o legătură în piele care să aibă un aer de epocă, de vechi, așa ca am legat-o într-un stil monastic, continental, în piele tăbăcită vegetal vopsită de mine într-o nuanță subtilă de abanos.

Coperta anterioară a fost decorată cu un chenar liniar extern care mărginea un chenar format dintr-un modul decorativ repetat, cu un chenar similar mai mic amplasat în interior (prefigurând un model numit Cambridge Panel) și trei fleuroane dispuse central. 

Coperta posterioară a fosrt mărginită cu un chenar similar, diferența fiind în compartimentarea internă: ceva mai apropiat de panoul Cambridge, chenarul intern se leagă de cel extern cu linii la colțuri, iar interiorul dispune de cinci fleuroane plasate în locurile geometrice relevante (colțuri și centru).

Cartonul a fost dublat la grosime și cioplit pentru a simula tăblițele de lemn iar pielea a fost tratată astfel încât să i se pronunțe grenul natural. La final, am patinat și am învechit coperta prin două metode proprii. 

Cartea roasă de șoareci

Când stăpânul nu-i acasă, șoarecii se înfruptă cu nesimțire din cărți. Sunt sigur că era altfel zicala, dar eu vorbesc de cartea de față. Volumul de față a fost restaurat ceva mai demult, anul acesta, însă am încercat să aflu titlul și autorul lucrării, de moment ce nu le-am notat la vremea respectivă, fără succes însă. 

Cartea făcea parte dintr-un lot destul de mare de cărți încredințate de către client laolaltă spre a fi reparate pe cât posibil și legate în piele. Cum restaurarea cerută era maidegrabă menită să întregească volumul și să fie gata în două săptămâni, metodele folosite nu au avut rigoarea și precizia metodelor de restaurare muzeală, însă s-au încadrat întru totul specificului arhival. 

Un colț al cărții, cel spinal-inferior (spre cotor, la vale :D ) era nu numai mâncat de șoareci, ci și viermi-de carte. 

Cum un astfel de gol nu se umple cu ipsos, ci cu reparații atente, am desfăcut filele atent, am întregit paginile rupte și am completat cu o hârtie din fibră de orez golurile. 

Dacă hârtia ar fi fost mult mai groasă, cartea s-ar fi închis strâmb. Dacă hârtia ar fi fost mai subțire, marginile ar fi avut goluri diafane în loc de un mare gol în toată regula. 

Am ales o hârtie cu o treime mai subțire decât foaia originală. Fiecare dintre cele 150 de foi roase a avut câte trei petece de hârtie lipite: unul fix cât golul iar celelalte două puțin mai mari decât golul, de o parte și de alta a găurii. Fiecare gaură având dimensiunea și forma ei, deducem că am croit vreo 450 de bucățele de hârtie arhivală, le-am potrivit pe masa de restaurare, le-am presat, le-am îndreptat, le-am lăsat la uscat, le-am presat din nou pentru a uniformiza grosimea și abia apoi am putut începe munca legătorului obișnuit. 

Din păcate nu a fost timp și pentru tratarea cromatică a completărilor (asortarea culorii cu restul hârtiei) însă odată cusut volumul am refinisat tranșele și le-am refăcut șnitul roșu, cu o patinare atentă pe bază de ceară, pentru a pierde diferența cromatică și a obține un rezultat plăcut. 

Rezultatul final?

Cărți bisericești

Pozele de aici le-am făcut diverselor comenzi cu tematică religioasă din ultimele luni. Au fost destul de multe, unora nu am apucat să fac poze din lipsă de timp, altora din neglijență, altora din pricina simplității. 

Consider să le postez deoarece mulți clienți nu știu cum anume doresc să arate cărțile lor la final așa că îmi cer un model pe care deja l-am făcut sau ceva bazat pe el. 

Recent, un client s-a supărat pe mine că nu am făcut un model identic cu ce văzuse el. Deși nu îmi atătase poza. Și deși odată ce mi-a arătat-o, mi-am dat seama că nu era lucrată de mine. 

Cel mai bine, avem modele și ne alegem, dacă nu putem face un drum la atelier :D  (Culorile sau specificațiile sunt între paranteze).

 Carte de rugăciuni. Piele ecologică (Cafeniu).

Canoane. Piele ecologică (Cafeniu)

Comentar cu Psalmi. Piele ecologică (Cafeniu)

Agendă personală preot. Piele ecologică (Bordo)

 Liturghier. Piele ecologică (Bordo)

Molitfelnic. Piele ecologică (Bordo)

 Rugăciuni și Acatiste. Piele veritabilă de capră, cafeniu, patină de vechime.

  Ceaslov. Piele veritabilă de capră, cafeniu, patină de vechime.

Biblia. Piele veritabilă de capră, cafeniu, patină de vechime.

 Istoria Sfîntului Munte Athos. Piele veritabilă de capră, sanguin cu ape întunecate, stil renascentist venețian, patină de vechime.

Psaltire, Brașov, 1849

Aș fi ipocrit să numesc lucrarea de față ”restaurare” deoarece volumul în sine a fost lăsat intact, doar coperta a fost refăcută. 

Unul dintre clienții mei fideli (și foarte încrezători în ceea ce fac din moment ce mi-a încredințat mai multe volume fără a ne fi văzut vreodată față în față) mi-a trimis un mic exemplar bine executat din Psaltirea de la Brașov, din 1949.

Corpul cărții bănuiesc că a fost neatins, sau citit de puține ori, cusătura rezistentă dar inflexibilă și coperta deteriorată. 

De moment ce stilul este unul amator, de început de secol XX, iar corpul cărții, lăsat în pătrat, a fost lipit cu prenadez direct de cotorul din imitație proastă de piele, nu am considerat potrivit să-i restaurez coperta, cum binea considerat și clientul meu, ci să fac una nouă, dar mai potrivită spiritului cărții. 

Blocul de carte a fost eliberat cu grijă din prinsoarea adezivului modern, a fost înlăturată mare parte, redându-i astfel flexibilitatea de deschidere, și a fost rotunjit. 

Am păstrat tranșele întregi, fără a tăia nimic, cum este procedura în cazul cărții vechi, însă am îndreptat colțurile îndoite (urechile-de-câine) și am finisat liniile generale pentru a da un aspect armonios.

Am confecționat coperta din piele de capră tăbăcită vegetal de cel mai înalt grad, vopsită de mine în nuanțe de mahon și stejar

am aplicat un chenar simplu cu câte patru colțare decorative pline în timbru sec pe fiecare scoarță,

o matriță-mandorlă cu Christos Pantocrator în centrul copertei frontale, o matriță cu mănăstirea de unde provine volumul pe spate

iar pe față sub mandorlă și pe cotor, în câmpul II, o matriță cu titlul lucrării în caractere chirilice.