Detaliu, medalion central
Acum mai bine de un an de zile, am fost contactat de arhidiaconul Amfilohie de la mănăstirea de rit vechi Uspenia din Slava Rusă, pentru restaurarea unei legături. M-a uimit de la bun început încrederea pe care a avut-o în mine pentru a mi-l încredința și pe parcurs, calda prietenie care ne-a legat în timpul așteptării.
Triodul a venit la mine într-o stare proastă, care poate fi văzută în filmulețul de la final, cu blocul de file relativ bun, dar cu probleme la început, sfârșit și desigur, mijloc.
Coperțile erau de lemn cu piele, deteriorată atât de putregai cât și de lucrul neatent al unui meșter care desi avea intenții bune, nu avea cunoștințe:
Cheotorile fuseseră desprinse demult și atașate curelușe noi, bătute peste coperta de piele în cuie și acoperite cu pânză vopsită (demult dispărute și acelea), urechile de alamă îngropate fuseseră înlocuite cu urechi din alamă nouă, subțire, atașate peste copertă, cotorul distrus demult și înlocuit cu o pânză de sac vopsită maro ca să semene un pic cu restul cărții iar la interior, cusătura nouă era pur și simplu atașată prin șireturi grosolane de șireturile vechi prin coasere și lipite cât mai ”temeinic” de restul structurii.
Desfacerea volumului a avut trei funcții principale:
1. demontarea părților componente în vederea reconstituirii
2. demontarea și îndepărtarea elementelor moderne care nu-și aveau locul în volum (supracoaserea, cheotorile moderne, etc)
3. desfacerea elementelor constitutive și studierea lor pentru a fi refăcute cu materiale moderne conform metodei originale.
Pasul 3 a presupus desfacerea cusăturii nu numai pentru a elibera filele, ci pentru a vedea cum a fost executată ca mai apoi să o pot reproduce, la fel și capitalbandul cusut pe volum, în două culori (alb și albastru), care fusese vopsit în partea superioară la un loc cu pânza de sac din păcate, deci compromis.
Foile au fost descusute, curățate de praf și reziduuri (cca. 30 de grame de murdărie), completate și lipite acolo unde a fost necesar și presate pentru a elimina pe cât posibil valurile, apoi recusute pe filament de cânepă cu sfoară de in, conform metodei originale.
Întrucât volumul a fost gros iar formatul problematic (quarto), am folosit aceeași soluție de a evita umflarea excesivă a cotorului, anume cusătura completă la primele și ultimele fascicole urmate de o cusătură pe sărite la restul volumului, cu câte un fascicol cusut complet din loc în loc pentru o ancorare cât mai bună.
Capitalbandul a fost cusut cu fibre naturale, prin file, după metoda celui original:
Conform regulilor ar fi trebuit să fac coperta cu cotorul de piele lipit pe șira cărții, însă acest lucru ar fi fost imposibil. Cartea nu avea să stea undeva într-o cutie arhivală în biblioteca mănăstirii, nici într-o vitrină, ci avea să fie folosită la slujbă. Călugării de la Slava Rusă, după cum am aflat mai apoi, oficiază în limba slavonă a secolelor X-XII, din cărți deloc noi. Așadar o soluție de mijloc trebuia găsită pentru a respecta normele restaurării conform cu modelul istoric și nevoia de practicalitate a volumului.
Dacă aș fi făcut o cusătură flexibilă îngropată cu un cotor detașat, aș fi încălcat integritatea procesului de restaurare și nu aș fi fost cu nimic mai bun decât cel care a pus pânza de sac vopsită cu grund de tablă, dar aș fi oferit fraților de la mănăstire un volum frumos și rezistent numai bun de citit chiar și zilnic.
Dacă aș fi făcut o legătură cu cotorul lipit, aș fi respectat metoda istorică, dar aș fi oferit călugărilor un volum care se deschidea cu greu și care putea fi citit doar rar, al cărui model de pe cotor (implicit titlul) ar fi dispărut după 15-20 de deschideri și în timp, s-ar fi detașat și ar fi fost erodat la fel cum a fost și cel original și majoritatea cotoarelor legăturilor legate astfel, despre care poate mărturisi orice restaurator, librar, bibliotecar, arhivar sau împătimit al cărții.
Ceva trebuia făcut pentru a le împăca pe amândouă, așa că am făcut un cotor fals peste cusătura originală. Am modelat profilul cu un strat de văl japonez, am umplut spațiile și am adus totul la un singur nivel astfel încât noul cotor să poată fi atașat pe cel artificial, lăsând în interior cusătura pe sfori intactă, flexibilă și durabilă și cotorul scoarței flexibil și lipsit de tensiuni și riduri distructive.
Pielea utilizată a fost un vițel tăbăcit vegetal vopsit de mine în nuanțe similare celei originale, montat pe plăci de fag, profilate conform celor vechi.
Cheotorile nu au fost pur și simplu adăugate, ci săpate nișe în fagul dur și montate acolo, pe sub piele:
Reproducerea cheotorilor are un articol separat, care poate fi citit AICI.
Modelul coperților a fost desigur, o epopee întreagă, total separată. A fost decalcat atent, studiat, reconstruit și au fost executate 6 matrițe:
Cele două benzi decorative din partea de sus au fost imprimate de mai multe ori și tăiate pentru a putea încăpea în caroiajele originale (ceea ce călugării făcuseră cu rolete de bronz trebuia executat de mine cu matrițe plate), modelul fiind reprodus cu exactitate din coperta originală.
Cele două colțare mici au fost amplasate simetric în partea de sus și de jos a medalionului central și spatele a fost decorat cu un joc de romburi gol mărginit de câteva unelte de mână.
Coperta conține trei licențe artistice, cerute de clienți: 1. Cotorul a fost reconstruit, cu unelte de mână, după cărți similare din colecția lor.
2. Matrița titlului a fost reconstruită după lucrări similare, neavând cotorul original, și a fost imprimat în auriu pentru legibilitate. 3. În două compartimente de pe față a fost înlocuită decorațiunea originală cu un cartuș clasic slavon care conține sintagma Kniga Glagolemaya, care figurează pe mai toate cărțile de cult. Modelul a fost reprodus tot după una contemporană Triodului, și nimic nu a fost făcut aleatoriu.
De moment ce nu am apucat să fac mai multe fotografii înainte, dar prietenul Tiberiu Iacob m-a ajutat cu o filmare din multiple unghiuri, cel mai bine se poate observa starea cărții înainte de restaurare în filmul de mai jos:
La predarea volumului, am avut onoarea de a primi în atelier trei oameni deosebiți: părintele Ioan, slujitor la București (dreapta), părintele Arhidiacon Amfilohie al Slavei Ruse (stânga, cu cartea mult-așteptată) și Înalt-prea-sfinția Sa, Arhiepiscopul Flavian (centru), oameni de o căldură, inteligență și umor extraordinare.
