Recent, un client mi-a adus la atelier două volume dintr-un set de trei, scrise de Eftimie Antonescu: Codul Comercial Adnotat, apărute în urmă cu 100 de ani.
Cele două volume fuseseră legate într-o manieră comercială, în piele extrem de subțire, la legătoria Feyns după cum spune marca de pe spate:
”Legatorie de Carti Cartonage
J.Feyns
Str. Bancii Nationale
Bucuresti”
Am decis împreună să păstrăm cât mai mult posibil din stilul legăturii, însă am refăcut total coperțile odată ce am găsit volumul lipsă, cu carton tare și cea mai bună piele de vițel, la o culoare cât mai apropiată originalelor.
De moment ce literele de alamă ale lui Jacob Feyns sunt demult pierdute, am refăcut titlurile volumelor la milimetru și am făcut matrițe, plasate exact unde erau plasate titlurile sale.
Simplu, elegant, rezistent și fidel epocii în care au fost făcute, nimic mai mult și nimic mai puțin.
Recent am terminat una dinte cele mai dificile comenzi de până acum, o evanghelie slavonă pentru călugării staroveri din Dobrogea cu care a colaborat pentru Triod.
Coperta rezistentă, frumoasă, aurie, cu detalii excepționale, executată în Rusia, cu granate încrustate și email, o frumusețe de 50 de cm înălţime. La interior, surpriză: o evanghelie veche de vreo 200 de ani, care nu se deschidea deloc și nu putea fi citită.
Evanghelia pusă în interior, la fel de inflexibilă și după desfacere.
Frații mi-au încredințat două sarcini: 1. să fac evanghelia mare mai mare și 2. să fac evanghelia mică mai mică.
Cum? simplu. Evanghelia mare trebuie să aibă înăuntru un corp de carte mare iar evanghelia mică trebuie să aibă o copertă proporțională. Aici e doar povestea primei sarcini.
Avem o evanghelie de 50 cm înălțime? Desigur că nu. Așa că o facem. Se ia o evanghelie slavonă A3, se scanează cele 974 de pagini și se printează. Cu speranța că grosimea printului va fi aceeași cu spațiul interior al ferecăturii. Se greșește, și dacă tot se reface tipărirea pe o grosime de hârtie atent calculată și aleasă de meșterul Constantin, se iau fiecare din cele 947 de pagini scanate după un exemplar de rezoluție joasă, se triplează mărimea și se corectează în photoshop pentru a fi linii clare, fără pixeli. A... și se șterg toate punctulețele din exemplarul original, din vreo 200-300 de imagini, printre rânduri sau printre litere. Cel mai bine în seara de Revelion se face acest lucru, când alții petrec.
După ce se tipărește, se face grecajul sau se practică în caiete canalele de coasere.
Corpul de carte, de moment ce este deosebit de mare și montat în metal, trebuie să fie diferit de cartea normală și va trebui să folosim trei măsuri diferite de rezistență.
1. Coaserea a fost făcută pe gherghef, pe sfoară de cânepă subțire, semiîngropată. De ce subțire? Cu cât e mai groasă, cu atât e mai inflexibilă și mai inestetică, neadăugând rezistență.
De ce semiîngropată? Cu cât e mai îngropată cu atât e mai inestetică și cu cât e mai profilată cu atât e mai instabilă. Coaserea semiîngropată e și estetică, și rezistentă, și flexibilă.
2. Forzaț cu aripioară. Cele două forzațuri din carton burgundia cașerat cu pluș au fost atașate la prima și ultima fasciculă cu pânză crudă prin care s-a efectuat coaserea.
blocul de carte înainte de rotunjire.
3. Tifon.
După rotunjire și lipirea franjurilor, intervalurile au fost capitonate cu tifon. De ce nu s-a aplicat tifon sau pânză peste tot cotorul, cum se practică în anumite legătorii de azi și cum fusese lipită și evanghelia mică? Pentru că răpim și mai mult din flexibilitate. Degeaba folosim o cusătură flexibilă dacă o anulă, blocând-o cu pânză și clei.
blocul de carte rotunjit, înainte de întărire.
Astfel, dacă cedează adezivul, cusătura ține cartea întreagă. Dacă cedează cusătura, tifonul ține cartea întreagă. Dacă cedează și adezivul, și cusătura, și sforile și tifonul și forzațul întărit, și acest lucru nu s-a întâmplat din cauza folosirii în timp de 200-300 de ani, înseamnă că volumul nu a fost folosit la citit la slujbă, ci ca armă într-o ceartă, cine știe...
După fixarea cotorului a urmat executarea goldșnitului și coaserea capitalbandului în mătase de două culori:
Ferecătura a fost o cu totul altă poveste: odată desfăcută cartea de la interior (care a fost măcelărită, însa despre aceasta, în altă postare), am purces la scoaterea straturilor de hârtie și carton și clei de oase și hârtie și clei și carton (ați înțeles ideea).
Dedesubt, ce găsim? Găsim găuri practicate în placă pentru șuruburile folosite la prinderea ornamenticii exterioare. Găuri care trebuiesc...
...umplute cu un chit sintetic, care nu poate putrezi, nivelate, șlefuite...
...și acoperite cu o ”oglindă de carton” care va atenua diferențele pentru a nu fi vizibile prin forzaț.
Apoi, nimic mai simplu: întreg blocul de carte a fost introdus în scoarță și potrivit și fixat exact în clipa venirii celor doi monahi, ultimele ajustări fiind făcute de față cu sfințiile lor:
Un client mulțumit, un legător epuizat, câteva kilograme de metal, chin și hârtie:
Am avut ocazia de a lega pentru un client deosebit de bine informat cu privire la stiluri o colecție de volume, cinci la număr, ale Istoriei Filozofiei, apărute în anii 50-60, dimpreună cu setul meu destinat Anticariatului de Lux.
Setul său, în piele ecologică de culoare chamois, cu etichete negre și brune:
...și setul meu, pus la vânzare dimpreună cu mai multe fotografii și date bibliografice complete, pe linkul de mai sus.
Last year, a special piece came into my collection of bronze dies: a small Lady Justice.
Impression in black:
Size: 52 x 36 mm
Thickness: 6-7mm
Material: bronze
Markers: none discernable
Description: the Roman Goddess Justitia (Greek Dyke) is shown sitting atop a sphere (presumably Earth), looking towards its left, wearing a 16th century dress, not a traditional robe or toga, with locks of hair flowing in the wind. Of her three symbolic attributes, only the sword (in the right hand) and the scales (in the left hand) are present. The blindfold is absent.
It was given to me by the binder Vicențiu Pavelea. According to his account, he received it from a Jewish master binder in the late 80ies, called Katz, with two others. Where he himself acquired it is yet be be known.
Use
Although some catalogues and ill-informed books claimed that printing dies were often use to stamp bindings, I ve found through study that this is not true. Most dies used typographically were woodblocks, while the blocks used by bookbinders were cut in bronze. This is such a block. The full effect is to be achieved when stamped in gold, not in ink.
Age
According to the cut, the shape and the patina, I d say it is not older than the 17th century and not newer than the 18th century.
Meaning
Three meanings are possible:
1. Strictly decorative
2. Allegorical
3. Printer s mark.
1. The possibility that this is just a decorative design would increase with novelty: the older such a die is, the rarer it is thus, the more expensive, and not likely to be done just for visual effect. The newer it is, the cheaper it would be and the greater the possibility that the commissioner did not have any significance in mind.
2. Allegorical use would indicate being used to goldstamp books about law. Valid possibility.
3. The most likely use would be that of a printer s mark, a printer who would have used this ensignia, and who might have also been a bookbinder. Due to the fineness of the cut and the clothing, we are searching for a printer who used this mark who was active in the 17-18 century in an occidental European country.
Also called Henric ab Haestens or Hastenius, active in Leiden in the XVI-XVII centuries.
The mark represents Justitia looking towards the right, loosely robed, right foot rested on a wooden bucket, holding a sword in the right hand and scales in the left. She has no blindfold, but she is crowned with laurels. The shield is flanked by two putti (or just two children, as wings are absent) and the motto reads: OCVLI DOMINI SVPER IVSTOS PSALM 34, that is, a Latin quote from Psalm 34: The eyes of the LORD are on the righteous.
There is a slight chance that this is not Van Haestens mark. A very different mark appears with the mottos CONCORDIA INVICTA and can be seen on this very fine copy of Theophrastus. The book was printed together with others, among which Johann Meire (Jean Maire), who shows up in Van Der Haeghen with an anomaly: 11 marks are very similar and with the same motto, while two are similar to the mark on Theophrastus, which would mean that the mark shown above is does not belong to Van Haestens, but to someone else.
2. Ulric Balck
Also called Ulderic Balck, active in the 17th century in Franeken.
Except the ellaborate shield, this mark is identical to the one above, albeit cruder in draughtsmanship, right down to the motto: SPALM (sic) 34 OCULI DOMINI SUPER IUSTOS. So my hytothesis is correct, the two marks above both belonging to Balck.
The dress and the hair are flowing, no blindfold or laurels, no Earth Sphere or bucket, sword in the left hand, raised, scales in the right hand, lowered. The embled would fit Joost perfectly, as his Latin name, Justus, would be precisely the male variant of Justitia.
My die has the overall style of Lievens, including the oval plant wreath, but the precise symbolic details of Balck. No idea what to make of that. Any information on any binding bearing this or any similar insignia would be appreciated.
Acum mai bine de un an de zile, am fost contactat de arhidiaconul Amfilohie de la mănăstirea de rit vechi Uspenia din Slava Rusă, pentru restaurarea unei legături. M-a uimit de la bun început încrederea pe care a avut-o în mine pentru a mi-l încredința și pe parcurs, calda prietenie care ne-a legat în timpul așteptării.
Triodul a venit la mine într-o stare proastă, care poate fi văzută în filmulețul de la final, cu blocul de file relativ bun, dar cu probleme la început, sfârșit și desigur, mijloc.
Coperțile erau de lemn cu piele, deteriorată atât de putregai cât și de lucrul neatent al unui meșter care desi avea intenții bune, nu avea cunoștințe:
Cheotorile fuseseră desprinse demult și atașate curelușe noi, bătute peste coperta de piele în cuie și acoperite cu pânză vopsită (demult dispărute și acelea), urechile de alamă îngropate fuseseră înlocuite cu urechi din alamă nouă, subțire, atașate peste copertă, cotorul distrus demult și înlocuit cu o pânză de sac vopsită maro ca să semene un pic cu restul cărții iar la interior, cusătura nouă era pur și simplu atașată prin șireturi grosolane de șireturile vechi prin coasere și lipite cât mai ”temeinic” de restul structurii.
Desfacerea volumului a avut trei funcții principale:
1. demontarea părților componente în vederea reconstituirii
2. demontarea și îndepărtarea elementelor moderne care nu-și aveau locul în volum (supracoaserea, cheotorile moderne, etc)
3. desfacerea elementelor constitutive și studierea lor pentru a fi refăcute cu materiale moderne conform metodei originale.
Pasul 3 a presupus desfacerea cusăturii nu numai pentru a elibera filele, ci pentru a vedea cum a fost executată ca mai apoi să o pot reproduce, la fel și capitalbandul cusut pe volum, în două culori (alb și albastru), care fusese vopsit în partea superioară la un loc cu pânza de sac din păcate, deci compromis.
Foile au fost descusute, curățate de praf și reziduuri (cca. 30 de grame de murdărie), completate și lipite acolo unde a fost necesar și presate pentru a elimina pe cât posibil valurile, apoi recusute pe filament de cânepă cu sfoară de in, conform metodei originale.
Întrucât volumul a fost gros iar formatul problematic (quarto), am folosit aceeași soluție de a evita umflarea excesivă a cotorului, anume cusătura completă la primele și ultimele fascicole urmate de o cusătură pe sărite la restul volumului, cu câte un fascicol cusut complet din loc în loc pentru o ancorare cât mai bună.
Capitalbandul a fost cusut cu fibre naturale, prin file, după metoda celui original:
Conform regulilor ar fi trebuit să fac coperta cu cotorul de piele lipit pe șira cărții, însă acest lucru ar fi fost imposibil. Cartea nu avea să stea undeva într-o cutie arhivală în biblioteca mănăstirii, nici într-o vitrină, ci avea să fie folosită la slujbă. Călugării de la Slava Rusă, după cum am aflat mai apoi, oficiază în limba slavonă a secolelor X-XII, din cărți deloc noi. Așadar o soluție de mijloc trebuia găsită pentru a respecta normele restaurării conform cu modelul istoric și nevoia de practicalitate a volumului.
Dacă aș fi făcut o cusătură flexibilă îngropată cu un cotor detașat, aș fi încălcat integritatea procesului de restaurare și nu aș fi fost cu nimic mai bun decât cel care a pus pânza de sac vopsită cu grund de tablă, dar aș fi oferit fraților de la mănăstire un volum frumos și rezistent numai bun de citit chiar și zilnic.
Dacă aș fi făcut o legătură cu cotorul lipit, aș fi respectat metoda istorică, dar aș fi oferit călugărilor un volum care se deschidea cu greu și care putea fi citit doar rar, al cărui model de pe cotor (implicit titlul) ar fi dispărut după 15-20 de deschideri și în timp, s-ar fi detașat și ar fi fost erodat la fel cum a fost și cel original și majoritatea cotoarelor legăturilor legate astfel, despre care poate mărturisi orice restaurator, librar, bibliotecar, arhivar sau împătimit al cărții.
Ceva trebuia făcut pentru a le împăca pe amândouă, așa că am făcut un cotor fals peste cusătura originală. Am modelat profilul cu un strat de văl japonez, am umplut spațiile și am adus totul la un singur nivel astfel încât noul cotor să poată fi atașat pe cel artificial, lăsând în interior cusătura pe sfori intactă, flexibilă și durabilă și cotorul scoarței flexibil și lipsit de tensiuni și riduri distructive.
Pielea utilizată a fost un vițel tăbăcit vegetal vopsit de mine în nuanțe similare celei originale, montat pe plăci de fag, profilate conform celor vechi.
Cheotorile nu au fost pur și simplu adăugate, ci săpate nișe în fagul dur și montate acolo, pe sub piele:
Reproducerea cheotorilor are un articol separat, care poate fi citit AICI.
Modelul coperților a fost desigur, o epopee întreagă, total separată. A fost decalcat atent, studiat, reconstruit și au fost executate 6 matrițe:
Cele două benzi decorative din partea de sus au fost imprimate de mai multe ori și tăiate pentru a putea încăpea în caroiajele originale (ceea ce călugării făcuseră cu rolete de bronz trebuia executat de mine cu matrițe plate), modelul fiind reprodus cu exactitate din coperta originală.
Cele două colțare mici au fost amplasate simetric în partea de sus și de jos a medalionului central și spatele a fost decorat cu un joc de romburi gol mărginit de câteva unelte de mână.
Coperta conține trei licențe artistice, cerute de clienți: 1. Cotorul a fost reconstruit, cu unelte de mână, după cărți similare din colecția lor.
2. Matrița titlului a fost reconstruită după lucrări similare, neavând cotorul original, și a fost imprimat în auriu pentru legibilitate. 3. În două compartimente de pe față a fost înlocuită decorațiunea originală cu un cartuș clasic slavon care conține sintagma Kniga Glagolemaya, care figurează pe mai toate cărțile de cult. Modelul a fost reprodus tot după una contemporană Triodului, și nimic nu a fost făcut aleatoriu.
De moment ce nu am apucat să fac mai multe fotografii înainte, dar prietenul Tiberiu Iacob m-a ajutat cu o filmare din multiple unghiuri, cel mai bine se poate observa starea cărții înainte de restaurare în filmul de mai jos:
La predarea volumului, am avut onoarea de a primi în atelier trei oameni deosebiți: părintele Ioan, slujitor la București (dreapta), părintele Arhidiacon Amfilohie al Slavei Ruse (stânga, cu cartea mult-așteptată) și Înalt-prea-sfinția Sa, Arhiepiscopul Flavian (centru), oameni de o căldură, inteligență și umor extraordinare.
Volum in octavo, în legat în jumătate, piele veritabilă (marochin) de culoare cafenie, măsurând 240/170/50mm, 855 pagini. Legătura este nouă, cotor Nobil Scris cu șase nervuri liniate și cinci câmpuri: trei ornate cu un fleuron de secol 18 poleit, un câmp de autor și unul de titlu, liniate și scrise în auriu.
Date Bibliografice:
Alexandru Pop: Elemente de Chirurgie pentru studenți și medici practicieni. Editura H. Welther, Sibiu 1943
Patru volume In-Sextodecimo, legate în plin, piele ecologică de culoare cafenie, măsurând 245/166 mm. Legătura este nouă, cotor Nobil Scris cu șase nervuri liniate și cinci câmpuri: trei ornate cu un fleuron de secol 18 poleit, un câmp de titlu și unul de volum, liniate și scrise în auriu. Fața și spatele sunt ornate cu un chenar triplu liniat cu câte un ecoincon baroc în unghiuri în timbru sec iar fața conține volumul și titlul. Contracoperțile sunt sanguin, capitalbandul și semnul de carte sunt din satin roșu. Număr de pagini: 889 / 1158 / 1259 /861.
Date Bibliografice:
Istoria Romîniei, 1-4. Editura Academiei Republicii Romîne, București (1960/1962/1964/1964).
