Nicolae Iorga semnala în 1926 , în articolul său Știri nouă despre biblioteca Mavrocordaților (Academia Română, Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, Tomul VI, Mem. 6, Cultura Națională, București) un supralibros interesant al lui Constantin Mavrocordat.
Volumul, aflat în colecția sa personală, era printre puținele rămășițe ale vastei biblioteci a Mavrocordaților, vândută silit și dispersată iremediabil în 1758 în urma depunerii lui Constantin Mavrocordat. Cel de-al doilea volum al unei ediții din 1716 a lui Boileau, legat într-un ”splendid marochin roșu”, a fost adus de la Constantinopol de către Ionică Tăutu prin 1820 și a intrat în posesia lui Alexandru Mavrocordat, între ale cărui cărți figurează în 1889.
Medalionul, fără îndoială imprimat în foiță de aur, prezintă acvila munteană într-un scut central, cu crucea în cioc, Luminariile deasupra, iar deasupra scutului este plasată coroana valahă dimpreună cu sabia și sceptrul. Spațiul dintre scut și conturul dublu al rombului polilobat este ornat cu frunze de acant, colțurile în unghiuri având inițialele voievodului: IO C(constantin) N(icolae) V(oievod).
De remarcat este asemănarea cu un alt supralibros al lui Nicolae Mavrocordat, păstrat pe un Letopiseț din 1722 (Ms.Rom.58):
citat de Dan Cernovodeanu într-a sa Știința și arta heraldică în România (Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977, fig.3, planșa LIV, pag.315)prin Livia Bacîru, de pecoperta legăturii în piele a două copii dintre 1725 – 1727 ale lucrării Viața prea ilustrei familii a lui Nicolae Mavrocordat. Acesta prezintă stemele Țării Românești și Moldovei, reflectând domniile voievodului în ambele principate, inițialele IO N(nicolae) A(lexandru) V(oievod) marcând colțurile.
Intenționez să găsesc volumul menționat de Iorga, dacă se află în vreo bibliotecă publică (bănuiala mea fiind Biblioteca Națională sau Biblioteca Academiei) și să revin cu o imagine detaliată și mult mai clară.
Desigur, orice informații cu privire la ea îmi sunt de mare ajutor.
Deși pozele pot fi spectaculoase în rezultatul final, nu eu sunt cel responsabil întru totul pentru felul în care arată această Evanghelie, așa că rog persoanele interesate să nu mă întrebe cât costă, cât ar costa sau cât a costat. Este o comandă unică. La ea și-au adus contribuția un tipograf, un turnător, un aurar, doi tâmplari, un legător și abia apoi subsemnatul.
Părintele mi-a adus o lucrare executată de altcineva, pe care ar fi vrut să o îmbunătățească: dorea să placheze cu aur piesele metalice (cinci la număr), să înlocuiască legătura de piele (solid realizată, dealtfel) cu catifea purpurie și să înlocuiască scoarțele de carton cu unele de lemn.
Aflat într-o zi în atelierul meu, prietenul și legătorul anonim a fost surprins să-și vadă opera pe masa mea. Se pare că fusese realizată printr-un intermediar, care negociase un preț extrem de scăzut, fără a întreba clientul despre detalii. Nu numai că nu s-a supărat, ci mi-a făcut o mare bucurie: mi-a spus că încă mai are cheotorile demontate de la cea veche, care nu fuseseră puse la lucrarea cu care părintele venise la mine.
Unul dintre detaliile pe care am decis să le schimb a fost șnitul. Fusese tăiat la ghilotină, lăsat nefinisat și vopsit cu bronz. Am înlăturat un milimetru din fiecare tranșă, am finisat temeinic suprafața și am aplicat un goldșnit autentic.
Plăcile de lemn folosite au fost realizate mai demult pentru Triodul călugărilor de la Slava Rusă de către un meșter tâmplar din Suceava, domnul Lazarov, din lemn de esență tare (frasin dacă bine țin minte), întărit cu pene transversale pentru a împiedica deformările ulterioare. Un alt prieten tâmplar, George Lupoaia de la Idei Lemnoase, mi le-a redimensionat și le-a potrivit canturile la unghi pentru a se potrivi noului bloc de carte.
O altă provocare a fost montarea cheotorilor, care este de 10 ori mai dificilă la o legătură făcută în catifea decât la una din piele. Baretele au fost executate din piele groasă de cal, îmbrăcate în catifea și montate cu cuișoare (și un adaos de cianoacrilat de etil) în micile nișe pe care le-am practicat în lemn, la fel cum au fost montate și urechile cheotorilor. Pentru că pe lângă aurar, marochiner, croitor și legător, trebuie să fiu un pic și tâmplar... Aici a trebuit să gândesc și să regândesc totul, deoarece cheotorile fixe și puteau fi mai înalte de suprafața lemnului, altfel piesele aurite nu ar fi putut sta bine pe ea. Și nici nu se putea îmbrăca în catifea coperta înainte de montarea pieselor, dar grosimea totală a cărții îmbrăcate era necesară pentru a determina lungimea optimă a baretelor: nici prea lungi (nu ar fi stat închise, fără tensiune) și nici prea scurte (nu ar fi atins gaura).
Un ciclu nesfârșit de ”dacă x, atunci y” unde y era x-ul unei noi probleme.
Și de parcă problemele nu erau destule, catifeaua textilă este vast diferită de cea de legătorie. Catifeaua sau plușul de legătorie este montat pe hârtie, are o dimensiune fixă și poate fi lipit cu orce adeziv. Catifeaua textilă este fluidă aproape, fuge, scapă, face cute, se întinde, se trage, nu stă lipită pentru nimic în lume și se murdărește când ți-e lumea mai dragă...
Să fie acestea toate problemele?... Deloc. Cartea a stat la mine câteva luni. Șuruburile și niturile necesare montării mi-au venit acum o lună. Însă am decis să folosim cuișoare speciale, aurite, pe care le-am primit abia cu 2 zile înainte de termen. De 2 ori mai subțiri. Practic, eu puteam să le trec prin orificiile de fixare cu tot cu floare. Ceea ce la un cui.. este destul de problematic. Așa că am remodelat, rotunjit, pilit, scurtat și poleit cu paladiu auriu după o metodă proprie 20 de cuișoare. Pentru că pe lângă toate meseriile de mai sus, firește, trebuie să fiu un pic și pilangiu lăcătuș. Întreaga comandă a fost asamblată în 30 de ore.
Volum in octavo, legat în plin, piele de vițel de culoare cognac, măsurând 240/160/25 mm, 368 pagini. Legătura este nouă, cotor nobil scris cu șase nervuri liniate în auriu, câte un fleuron central în fiecare câmp înafara câmpului de titlu. Copertele sunt decorate în stil românesc de secol XVIII, cu câte un chenar floral aurit executat la roletă și un supralibros iconografic cu ancadrament floral cvadrilobat și medalion ovoidal cu icoana Răstignirii, provenit din zona Sibiului.
Date Bibliografice:
Psaltirea Proorocului și Împăratului David. (tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a preafericitului părinte Teoctist), Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.
Volum in octavo, legătură armorială în plin, piele de vițel de culoare cognac, măsurând 240/165/28 mm, 431 pagini. Legătura este nouă, executată în stil de secol 18: chenar triplu liniat din 12 linii în timbru sec cu câte un fleuron poleit în colțurile interne și stema Moldovei figurată la pagina 34 drept supralibros pe coperta anterioară. Contracoperțile sunt din hârtie marmorată tradițională tip tourniquet.
Date Bibliografice:
Carte Romînească de Învățătură: 1646,Ediție critică întocmită de Colectivul pentru Vechiul Drept Romînesc al Academiei R.P.R., condus de Acad. Andrei Rădulescu, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1961.
Recent, un client mi-a adus la atelier două volume dintr-un set de trei, scrise de Eftimie Antonescu: Codul Comercial Adnotat, apărute în urmă cu 100 de ani.
Cele două volume fuseseră legate într-o manieră comercială, în piele extrem de subțire, la legătoria Feyns după cum spune marca de pe spate:
”Legatorie de Carti Cartonage
J.Feyns
Str. Bancii Nationale
Bucuresti”
Am decis împreună să păstrăm cât mai mult posibil din stilul legăturii, însă am refăcut total coperțile odată ce am găsit volumul lipsă, cu carton tare și cea mai bună piele de vițel, la o culoare cât mai apropiată originalelor.
De moment ce literele de alamă ale lui Jacob Feyns sunt demult pierdute, am refăcut titlurile volumelor la milimetru și am făcut matrițe, plasate exact unde erau plasate titlurile sale.
Simplu, elegant, rezistent și fidel epocii în care au fost făcute, nimic mai mult și nimic mai puțin.
Recent am terminat una dinte cele mai dificile comenzi de până acum, o evanghelie slavonă pentru călugării staroveri din Dobrogea cu care a colaborat pentru Triod.
Coperta rezistentă, frumoasă, aurie, cu detalii excepționale, executată în Rusia, cu granate încrustate și email, o frumusețe de 50 de cm înălţime. La interior, surpriză: o evanghelie veche de vreo 200 de ani, care nu se deschidea deloc și nu putea fi citită.
Evanghelia pusă în interior, la fel de inflexibilă și după desfacere.
Frații mi-au încredințat două sarcini: 1. să fac evanghelia mare mai mare și 2. să fac evanghelia mică mai mică.
Cum? simplu. Evanghelia mare trebuie să aibă înăuntru un corp de carte mare iar evanghelia mică trebuie să aibă o copertă proporțională. Aici e doar povestea primei sarcini.
Avem o evanghelie de 50 cm înălțime? Desigur că nu. Așa că o facem. Se ia o evanghelie slavonă A3, se scanează cele 974 de pagini și se printează. Cu speranța că grosimea printului va fi aceeași cu spațiul interior al ferecăturii. Se greșește, și dacă tot se reface tipărirea pe o grosime de hârtie atent calculată și aleasă de meșterul Constantin, se iau fiecare din cele 947 de pagini scanate după un exemplar de rezoluție joasă, se triplează mărimea și se corectează în photoshop pentru a fi linii clare, fără pixeli. A... și se șterg toate punctulețele din exemplarul original, din vreo 200-300 de imagini, printre rânduri sau printre litere. Cel mai bine în seara de Revelion se face acest lucru, când alții petrec.
După ce se tipărește, se face grecajul sau se practică în caiete canalele de coasere.
Corpul de carte, de moment ce este deosebit de mare și montat în metal, trebuie să fie diferit de cartea normală și va trebui să folosim trei măsuri diferite de rezistență.
1. Coaserea a fost făcută pe gherghef, pe sfoară de cânepă subțire, semiîngropată. De ce subțire? Cu cât e mai groasă, cu atât e mai inflexibilă și mai inestetică, neadăugând rezistență.
De ce semiîngropată? Cu cât e mai îngropată cu atât e mai inestetică și cu cât e mai profilată cu atât e mai instabilă. Coaserea semiîngropată e și estetică, și rezistentă, și flexibilă.
2. Forzaț cu aripioară. Cele două forzațuri din carton burgundia cașerat cu pluș au fost atașate la prima și ultima fasciculă cu pânză crudă prin care s-a efectuat coaserea.
blocul de carte înainte de rotunjire.
3. Tifon.
După rotunjire și lipirea franjurilor, intervalurile au fost capitonate cu tifon. De ce nu s-a aplicat tifon sau pânză peste tot cotorul, cum se practică în anumite legătorii de azi și cum fusese lipită și evanghelia mică? Pentru că răpim și mai mult din flexibilitate. Degeaba folosim o cusătură flexibilă dacă o anulă, blocând-o cu pânză și clei.
blocul de carte rotunjit, înainte de întărire.
Astfel, dacă cedează adezivul, cusătura ține cartea întreagă. Dacă cedează cusătura, tifonul ține cartea întreagă. Dacă cedează și adezivul, și cusătura, și sforile și tifonul și forzațul întărit, și acest lucru nu s-a întâmplat din cauza folosirii în timp de 200-300 de ani, înseamnă că volumul nu a fost folosit la citit la slujbă, ci ca armă într-o ceartă, cine știe...
După fixarea cotorului a urmat executarea goldșnitului și coaserea capitalbandului în mătase de două culori:
Ferecătura a fost o cu totul altă poveste: odată desfăcută cartea de la interior (care a fost măcelărită, însa despre aceasta, în altă postare), am purces la scoaterea straturilor de hârtie și carton și clei de oase și hârtie și clei și carton (ați înțeles ideea).
Dedesubt, ce găsim? Găsim găuri practicate în placă pentru șuruburile folosite la prinderea ornamenticii exterioare. Găuri care trebuiesc...
...umplute cu un chit sintetic, care nu poate putrezi, nivelate, șlefuite...
...și acoperite cu o ”oglindă de carton” care va atenua diferențele pentru a nu fi vizibile prin forzaț.
Apoi, nimic mai simplu: întreg blocul de carte a fost introdus în scoarță și potrivit și fixat exact în clipa venirii celor doi monahi, ultimele ajustări fiind făcute de față cu sfințiile lor:
Un client mulțumit, un legător epuizat, câteva kilograme de metal, chin și hârtie:
Am avut ocazia de a lega pentru un client deosebit de bine informat cu privire la stiluri o colecție de volume, cinci la număr, ale Istoriei Filozofiei, apărute în anii 50-60, dimpreună cu setul meu destinat Anticariatului de Lux.
Setul său, în piele ecologică de culoare chamois, cu etichete negre și brune:
...și setul meu, pus la vânzare dimpreună cu mai multe fotografii și date bibliografice complete, pe linkul de mai sus.
Last year, a special piece came into my collection of bronze dies: a small Lady Justice.
Impression in black:
Size: 52 x 36 mm
Thickness: 6-7mm
Material: bronze
Markers: none discernable
Description: the Roman Goddess Justitia (Greek Dyke) is shown sitting atop a sphere (presumably Earth), looking towards its left, wearing a 16th century dress, not a traditional robe or toga, with locks of hair flowing in the wind. Of her three symbolic attributes, only the sword (in the right hand) and the scales (in the left hand) are present. The blindfold is absent.
It was given to me by the binder Vicențiu Pavelea. According to his account, he received it from a Jewish master binder in the late 80ies, called Katz, with two others. Where he himself acquired it is yet be be known.
Use
Although some catalogues and ill-informed books claimed that printing dies were often use to stamp bindings, I ve found through study that this is not true. Most dies used typographically were woodblocks, while the blocks used by bookbinders were cut in bronze. This is such a block. The full effect is to be achieved when stamped in gold, not in ink.
Age
According to the cut, the shape and the patina, I d say it is not older than the 17th century and not newer than the 18th century.
Meaning
Three meanings are possible:
1. Strictly decorative
2. Allegorical
3. Printer s mark.
1. The possibility that this is just a decorative design would increase with novelty: the older such a die is, the rarer it is thus, the more expensive, and not likely to be done just for visual effect. The newer it is, the cheaper it would be and the greater the possibility that the commissioner did not have any significance in mind.
2. Allegorical use would indicate being used to goldstamp books about law. Valid possibility.
3. The most likely use would be that of a printer s mark, a printer who would have used this ensignia, and who might have also been a bookbinder. Due to the fineness of the cut and the clothing, we are searching for a printer who used this mark who was active in the 17-18 century in an occidental European country.
Also called Henric ab Haestens or Hastenius, active in Leiden in the XVI-XVII centuries.
The mark represents Justitia looking towards the right, loosely robed, right foot rested on a wooden bucket, holding a sword in the right hand and scales in the left. She has no blindfold, but she is crowned with laurels. The shield is flanked by two putti (or just two children, as wings are absent) and the motto reads: OCVLI DOMINI SVPER IVSTOS PSALM 34, that is, a Latin quote from Psalm 34: The eyes of the LORD are on the righteous.
There is a slight chance that this is not Van Haestens mark. A very different mark appears with the mottos CONCORDIA INVICTA and can be seen on this very fine copy of Theophrastus. The book was printed together with others, among which Johann Meire (Jean Maire), who shows up in Van Der Haeghen with an anomaly: 11 marks are very similar and with the same motto, while two are similar to the mark on Theophrastus, which would mean that the mark shown above is does not belong to Van Haestens, but to someone else.
2. Ulric Balck
Also called Ulderic Balck, active in the 17th century in Franeken.
Except the ellaborate shield, this mark is identical to the one above, albeit cruder in draughtsmanship, right down to the motto: SPALM (sic) 34 OCULI DOMINI SUPER IUSTOS. So my hytothesis is correct, the two marks above both belonging to Balck.
The dress and the hair are flowing, no blindfold or laurels, no Earth Sphere or bucket, sword in the left hand, raised, scales in the right hand, lowered. The embled would fit Joost perfectly, as his Latin name, Justus, would be precisely the male variant of Justitia.
My die has the overall style of Lievens, including the oval plant wreath, but the precise symbolic details of Balck. No idea what to make of that. Any information on any binding bearing this or any similar insignia would be appreciated.
