vineri, 20 iulie 2018

Chirurgie (1955- 5 vol)

Cărțile aparțin unui tânăr chirurg din Cluj. Cine spune că tinerii nu mai citesc, că nu mai iubesc cărțile, sau că nu-și dau banii pe astfel de prostii ca legarea unor cărți prețiute în stiluri clasice? Bine,  grămadă de lume spune asta, dar e clar că nu-mi cunosc clienții. Fascinația cărții nu are vârstă.  




Piele ecologică de culoare brună cu etichete negre, chenar în timbru sec executat în unelte de mână (24 de imprimări per volum), cotor model Legal Deluxe în șase câmpuri poleite (21 imprimări pe volum).  








 și obișnuitul clip: 










joi, 12 iulie 2018

Cheotorile din alamă: Reproducere


Exercițiul meu nu este deloc singular și a fost executat și de alți legători de pe la noi, cea mai vizibilă fiind Teodora Poiată (Portugalia), care m-a inspirat foarte mult acum ceva timp  cu postarea de pe blogul ei dedicată meșteșugirii unor cheotori. Însă cum aceasta este tot în engleză, am considerat util să scriu și acest articol de documentare. 


Din păcate, restul celor care au făcut sau fac cheotori sunt restauratori sau experți izolați, cu care nu am avut contact și cu care nu m-am putut sfătui, iar cei cu care am avut contact au apelat la experți în metal,  așa că am purces de unul singur. 



Refacerea unei legături se bazează pe martori, adică exemple rămase ale aceleiași legături. Octoihul reprodus de mine avea cheotorile lipsă, așa că părintele de la mănăstirea Uspenia mi-a trimis câteva astfel de limbi de cheotori din colecția mănăstirii, pentru a-mi servi drept model, ceea ce ar fi a doua opțiune în lipsa martorilor: 



Am încercat să reproduc ceva similar, însă experiența mea deocamdată restrânsă în traforarea alamei mi-a limitat formele disponibile. Forma aleasă este o frunză de chiparos cu lobi circulari laterali, a cărui pețiol stilizat servește drept cârlig și al cărui vârf (descendent) va servi drept porțiune de fixare.

Materiale și unelte necesare:


-pentru matriță: carton 1mm, cutter, creion, nițel talent


-pentru trasare: sulă, linie, alamă 1mm grosime.


-pentru tăiere: fierăstrău traforaj, pânze metal, clește sau patent (plus cheie)

-pentru prelucrare: un ciocan mic și un ciocan mare sau o nicovală, clește, pile 



-pentru patinare: sursă de cădură, clește, acid, șmirghel fin (800-2000), burete de sârmă.

1. Matrița

Matrița sau modelul se realizează din carton sau alt material rigid ușor decupabil. Limbile fiind simetrice pe verticală, am tăiat o matriță pentru o singură jumătate. 




2. Trasarea

Pe bucata de alamă se delimitează înălțimea piesei apoi se măsoară și se trasează cu sula pe placă linii care marchează jumătăți. 


Recomand folosirea unei sule, unui știhel, unui ac sau oricărui instrument ascuțit din oțel deoarece produce o urmă cât mai precisă care poate fi lesne urmată cu lama de metal în traforare. Prima tentativa de acest fel a fost cu un marker subțire, care în ciuda numelui, a produs o linie groasă. Acest fapt, dimpreună cu nepriceperea mea inițială, au dat ca rezultat un produs care nu poate fi definit decât strâmb ca Muma Pădurii:



3. Traforarea

Aici, indicațiile maestrului Alexandru Fâșie mi-au fost primele repere tehnice, însă în scurt timp am deprins câteva mici procedee care au făcut lucrul mai eficient. Practic, ”se bagă pânza în tablă și se dă în ea”. Aici nu am poze și nici videoclip, deoarece al treilea-mi braț era în ghips. 







4. Prelucrarea

Nu prea se cuvine să avem cheotori noi-nouțe curat tăiate la cărți vechi, așa că am încercat să redau texturi interesante în metal pentru a se potrivi mai bine perioadei. Evident, ciocăneală. Neavând o nicovală, am folosit un ciocan drept suport  și am bătut bine alama pe față și pe dos, pentru a nu distorsiona materialul, după ce în prealabil am înmuit-o bine la flacăra aragazului. Piesa nu trebuiă lăsată pe foc, pentru a se evita încălzirea neuniformă, ci maidegrabă trecută de câteva ori prin flacără, lent.



Deși eu le-am făcut dinainte, aici este cel mai bun punct pentru a realiza orificiile cu un spiral mic și de a netezi marginile cu pila, putându-se obține texturi extrem de interesante din alternarea durităților de pilă. 


5. Patinarea 

Odată terminată prelucrarea mecanică, se încinge din nou și se cufundă în acid de două-trei ori, ceea ce va crea un strat de oxid uniform. Pentru asta am folosit un acid clorhidric slab, pe care îl putem găsi ușor în comerț sub denumirea de detartrant de uz casnic.


 Cum metalele care intră în componența alamei sunt destul de reactive, mai orice acid înafară de sifon (acid carbonic) poate fi folosit pentru călire și oxidare. În videoclip, flacăra verde indică formarea oxizilor de cupru, un semn bun că înnegrirea nu este doar temporară ci că obținem un strat de oxid de cupru pe suprafața metalului. 

După răcire, piesa se poate curăța cu buretele de sârmă, cu șmirghelul de 800 sau de 2000, alternând și studiind efectele obținute.


 În clipul de mai jos vedem două finisări ușor diferite: una dintre piese a fost lustruită cu buretele de sârmă și șmilergeluri fine la fel ca și cealaltă, însă i-a fost luat mai mult oxid din depresiunile formate de prelucrare prin frecarea cu praf de curățat: în timp ce contrastul primeia este de luminos-întunecat (lustru-oxid), contrastul celei de-a doua este maidegrabă de textură.  Bon apetit!


miercuri, 11 iulie 2018

Cheotorile din alamă: Introducere




(articolul este împărțit în două părți din pricina lungimii și bogăției detaliilor)

De moment ce am realizat recent câteva cheotori puțin mai mari pentru un octoih slavon aflat în curs de restaurare, am zis să și documentez procesul. 





Și de moment ce până și în manuale acest subiect este tratat fugitiv, am să încerc să fac o mică introducere teoretică, de dragul clarității. 

Ce sunt cheotorile? Cheotoarea (chieotoare, chiutoare, chiotoară, etc) este un vechi termen folosit pentru închizătorile cărților vechi. De ce să folosim acest termen învechit? Pentru că desemnează o parte componentă a cărții vechi, nu a celor noi. E ca și cum ne-am întreba de ce să folosim termenul de ”spovedanie” și nu cel de ”psihoterapie”.. e mai precis și desemnează mai bine obiectul discuției. 




Un alt termen pentru ele ar fi ”zăvor” sau ”ferecătură”, însă cel dintâi este maidegrabă întâlnit la mobilier iar cel de-al doilea este și mai general, deoarece se consideră că ferecăturile sunt construcții metalice complexe care îmbracă o carte în întregime (coperte metalice cu cotor și închizători) sau parțial (închizători, colțare și aplice centrale). 




Cheotorile cărților din secolele XVII-XIX de care ne vom ocupa sunt compuse din trei secțiuni: 




1. cureaua sau curelușa este partea flexibilă a cheotorii, realizată din aceaași piele ca și învelitoarea (eventual neșerfuită, din două straturi lipite pe partea moale sau chiar împletită) fixată cu cuie pe sub piele, în scoarța posterioară, petrecută printr-o fantă practicată la marginea pielii. 




2. Copca, sponca, cârligul, ivărul sau limba este partea mobilă a cheotorii, în formă de protuberanță de formă regulată, care se introduce în partea fixă, țintuită de curea cu cuie nituite. 




3. Placa, paftaua, scoaba sau urechea este partea fixă a cheotorii, cu o scobitură în care cârligul sau limba copcii poate intra și poate fixa întreaga cheotoare. 




De menționat este că de-a lungul timpului, termenii au fost folosiți interschimbabil: scoaba este percepută atât ca o protuberanță care intră într-un orificiu, cât și o scobitură sau o firidă practicată într-un spațiu solid, iar copca este maidegrabă asociată cu orificiul, deși a fost folosit și pentru a desemna limba unui mecanism de închidere. 







Pentru a evita confuzia, eu voi prelua termenii cei mai simpli, evitând slavonismele: partea mobilă va fi determinată prin ”limbă” iar partea fixă prin ”ureche”. 





Însumând, vom spune Cheotori întregului ansamblu de încuiere, fiind format din trei părți distincte: urechea atașată coperții anterioare, cureaua atașată coperții posterioare și limba atașată curelei. 




Acest sistem poate fi întâlnit și invers: partea mobilă este prevăzută în vârf cu un orificiu în care intră o protuberanță rotundă fixată în partea fixă. În acest caz, limba este partea fixă iar urechea este cea mobilă. 




Deasemenea, cărțile mai prețioase aveau cheotori metalice în întregime realizate conform grosimii cărții ferecate, unde limba era articulată la scoarța posterioară cu o balama. 

Există o întreagă ramură a studiului cărții vechi al cărui obiect este studiul și clasificarea acestor mecanisme, putând spune cu destul de multă precizie unde au fost fabricate și montate cheotorile unui volum, după design, decorațiune, material și complexitate . 



partea a doua: Reproducerea






Imagini externe:




vineri, 6 iulie 2018

Arhieraticon legat în piele

Prezentul volum a fost o comandă specială, destinată Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. 



Stema a trebuit să fie reconstuită de la zero, fișierul oferit de client fiind destul de neclar, ceea ce mi-a satisfăcut pasiunea secretă de designer heraldic.


Pielea folosită a fost un vițel italian tăbăcit vegetal, vopsit în patru etape de la roșu scarlet, prin sanguin, la acest vișiniu întunecat cu variațiuni. 



Cotorul a fost păstrat simplu, monastic, în șapte nervuri profilate. Coperta posterioară a fost decorată cu crucea bizantină, în auriu, în interiorul unui chenar în sec

 în timp ce coperta posterioară a găzduit titlul, dedicația și stema sus-amintită.


miercuri, 4 iulie 2018

Legarea unei cărți la Harrington

Videoclipurile de mai jos detaliază re-legarea unei cărți moderne. Material deosebit de bun, bine executat și bine explicat. 
















Many thanks to the wonderful people at Harrington Bindery for these!!!



luni, 2 iulie 2018

Bibliografia Românească Veche în piele


Bibliografia Românească Veche este un instrument deosebit de util și chiar necesar oricărui pasionat de carte. Volumele originale sunt relativ rare prin anticariate (deși nu imposibil de găsit), însă pentru scopuri practice, se pot găsi variantele digitale online și o ediție în facsimil publicată de Typo Moldova în condiții grafice excelente. 

Prezentele volume fac parte din această ediție și au fost legate în piele naturală de vițel semi-anilină, cognac, într-un stil deosebit de popular de la începutul secolului  încoace:


Fața și spatele sunt decorate cu câte un chenar mitrat de linii duble (care se îmbină la 90 de grade), găzduind câte un ecoincon în fiecare colț în forma unor decorațiuni vegetale asimetrice în timbru sec

în timp ce cotorul este compartimentat în 6 câmpuri, cel dinspre picior proporționat mai mare decât restul.


Câmpurile 1-3-5-6 sunt decorate cu un fleuron auriu francez de secol 18, iar câmpurile 2 și 4 primesc titlul și tomul pe etichete de piele de capră, vopsită în ceruleum conform dorinței clientului. 


O practică deosebit de des întâlnită începând cu secolul 16, etichetele colorate sunt cel mai probabil rezultatul unor erori de scriere al unor volume, drese într-un mod mai economic de către legător, soluție care a prins și a devenit o practică relativ canonică a acestei arte. 

luni, 25 iunie 2018

Ioan Piuariu Molnar: Retorică: 1798

Ioan Piuariu Molnar este unul dintre oamenii de a căror existență nu știam până să răsfoiesc o carte de-a sa, și pe măsură ce am încercat să-i redau viață cărții, pe atât de captivat de viața autorului am devenit și pe atât de impresionat am fost de meritele sale. 




A fost un doctor renumit, profesor de oftalmologie,  filantrop, filolog, traducător, scriitor, francmason și un mediator incredibil. 




Tatăl său, a fost un om de egală importanță pentru românii din preajma Sibiului (originar din Sadu): Ioan Piuariu a fost preot (mai întâi ortodox, apoi unit, apoi ardent ortodox) care a predicat extrem de mult și a militat pentru drepturile religioase și politice ale românilor din Ardeal, supranumit Popa Tunsu după un episod de ”neînțelegeri ecleziastice”. 




Fiul său, născut la Sadu în 1749,  a luat numele Molnar fiind un termen sinonim pentru Piuar, adică Morar, și la fel îl găsim în documentele austriece (mai des Muller sau Miln sau Milnar). 


A făcut studii la școala „greceasca" si la liceul german din Sibiu, apoi a devenit practicant-medic la Jupalnic (Banat). Obtine în 1774 la Viena diploma academică de magistru în oculistică, apoi face  studii de perfecționare în chirurgie la Viena (1778). 

În 1777 îl regăsim la Sibiu ca medic al săracilor,  medic al minerilor din Zlatna, Ocna Sibiului și Dej și protomedicus al Marelui Principat al Ardealului.

 Este autorul primei lucrări de medicină publicate în limba română, initiatorul primului proiect editorial românesc  (Foaie românească pentru sătean, 1789) și al primei societăți academice românești (Societatea Filosoficeasca din Marele Prințipat al Ardealului, 1795-l915). 

A făcut memorii în favoarea școlilor, pentru dezvoltarea rețelei sanitare și înființarea de fabrici și manufacturi, a contribuit la editarea Supplex-ului din 1791 și a contribuit la publicarea a numeroase volume religioase. A fost înnobilat în 1792 cu predicatul „de Miillersheim” pentru numeroasele sale merite. 


Lucrarea pe care am avut privilegiul să o recondiționez se numește Retorică sau pe numele său întreg, Retorică adecă Învăţătura şiăntocmirea frumoasei cuvântări : împodobită şi întemeiată cu pildelevechilor filosofi, şi dascăli bisericeşti. (Buda : în Crăiasca Tipografie Orientalicească a Universitatei Peştii, 1798.). 





Volumul fusese achiziționată de la un anticar care o legase într-un mod necorespunzător (o legătură pe jumătate, cu piele ecologică în loc de piele veritabilă și hârtie printată în loc de hârtie marmorată), cu multe erori tehnice (cotorul lipit cu aracet, fără tifon sau pânză, doar o bucățică de hârtie, pagini lipite cu aracet ca să nu se desprindă, etc) și își dorea o legătură mai potrivită.


Din respect pentru cel care a făcut legătura (fără vina domniei sale probabil, anticarii de obicei dau la legat cărți multe și negociază prețuri minime pentru ele), nu voi posta fotografii cu volumul înainte, ci doar după restaurare.

După desfacerea coperții am început să desfac legătura cu totul, care avea un punct în plus, cel puțin pentru mine: cusătura fusese lăsată intactă, cleiul de oase la fel, aracetul fiind pur și simplu pensulat peste. A fost destul de ușoară reversarea poliacetatului de vinil în gel și apoi curățarea lui, permițând accesul la cotor. Apoi fiecare secțiune a fost descusută și separată, pelicula tare de clei de oase fiind desprinsă cu spatula de os într-un mod cât mai curat, fără niciun fel de înmuiere. 

Porțiuni ale cărții aveau pagini desprinse iar acelea au fost lipite una de alta cu aracet. Aceasta au fost înmuiate și tratate local cu alcool iar aracetul a fost scos cu răbdare de pe fiecare, ca în clipul de mai jos. 

O postare distribuită de Legătoria Arta Cărții (@mihai_vartejaru) pe


Odată refăcute fasciculele, am purces la întregirea cărții. Clientul a dorit să complete volumul cu foile  lipsă, (în număr de 42 de pagini), iar acest lucru a fost posibil prin bunăvoința Bibliotecii Astra din Sibiu (domnului Borș) care ne-a pus la dispoziție volumul scanat de unde am putut prelucra textul. Odată ajustat grafic și paginat, l-am tipărit pe hârtie vărgată cu filigran de o nuanță și o greutate potrivite restului paginilor, am antichizat un pic foile și am recusut întreg volumul. 

potrivire a textului vechi cu completarea


Forzațul a fost croit din hârtie marmorată veritabilă pusă la dispoziție de bunul prieten restaurator Cristian Dima, care a avansat în marmorare mult peste eforturile mele, în tonuri calde de pământuri naturale, după tehnica originală folosită în secolele trecute. 



Legătura a fost realizată în piele de capră tăbăcită vegetal, produsă în colaborare cu Institutul de Cercetare pentru Piele, vopsită manual și stropită tot în tonuri de pământuri calde. 


Pielea nu a fost lustruită, ci lăsat grenul natural, peste care am executat decorațiunile în auriu și în sec:


Cotorul a fost împărțit în șase câmpuri liniate în auriu, cu patru câmpuri ornate cu un fleuron mic central și două scrise (superior pentru titlu și inferior pentru autor, plus anul marcat la picior).

Modelul folosit este de secol 18-19: fără titlu sau autor pe față, dar cu un chenar decorativ în auriu realizat cu fileta, colțuri marcate de un fleuron romboidal (plasat și în centru)


cu mărginiri de linii duble trase în timbru sec la exterior și flancat la linia aurie. 


Și desigur, micul clip de final: 



Pentru cei care doresc să-i acceseze lucrările și nu sunt deranjați de româna în grafie chirilică, avem aici șapte lucrări ale lui sau la care și-a adus contribuția, exemplare scanate și oferite în mod gratuit de către Biblioteca Centrală Universitară din Cluj (printre care și un alt exemplar din Retorică):




Exemplarul pus la dispoziție cu generozitate de către domnul Silviu Borș este scanat și va fi pus pentru descărcare pe pagina de bibliotecă digitală, însă până atunci domnia sa mi-a permis să îl fac eu public pentru cei interesați. Se poate găsi mai jos:


luni, 18 iunie 2018

Două cărți de onoare ecleziastice


Sunt întrebat deseori cât costă o carte de onoare.  Răspund de fiecare dată că ”depinde”. Sunt întrebat invariabil ”estimativ, așa?”, răspund invariabil ”Între 50 și 5000 de RON”. 

Cărțile de onoare din prezentul articol nu au fost scumpe din punct de vedere material, ci din punct de vedere al altor detalii. 

De obicei, prețul ar fi dictat numai de dimensiune, numărul de foi, calitatea hârtiei, materialul folosit și numărul cuvintelor de imprimat. 

Cele două cărți de onoare sunt destinate unor parohii ortodoxe românești din Austria, și aveau un termen limită. Acesta este un prim lucru care poate crește prețul:  urgența. 

Deasemenea, fiecare trebuia să conțină pe față icoana figurativă a hramului fiecărei biserici. Aici, ”Sfinții Martiri Brâncoveni” și ”Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț”. Neavând matrițe cu Sfinții Martiri Brâncoveni și Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț (contrar credinței majorității clienților, acestea nu ”se găsesc” și nu se ”iau de pe undeva”, ci sunt făcute pe comandă, conform dorințelor clientului), a trebuit să fac, desigur, două matrițe. Acum, dacă aș fi avut icoane pe care să le transpun de-a gata în matrițe, oferite de client, cu Sfinții Martiri Brâncoveni și Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, prețul ar fi fost ridicat doar cu costul celor două matrițe fizice. 

După cum bine bănuiți, nu existe pe net, gratis, doar de luat și de folosit, două icoane în desen liniar, clare, cu Sfinții Martiri Brâncoveni și Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț. Așa că a trebuit să fac eu însumi Sfinții Martiri Brâncoveni și Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț *  Asta presupune: 

1. studiul iconografic 
2. găsirea unor icoane de calitate drept model 
3. trasarea liniară a icoanelor 
4. rafinarea desenului în tuș 
5. Scanarea desenului 
6. Prelucrarea grafică și încadrarea într-un romb clasic brâncovenesc 
7. Selectarea zonelor de gol-plin conform matrițelor istorice studiate și introducerea scrisului (legendei). 
Din fericire, clienta care a comandat aceste matrițe a fost deosebit de înțelegătoare și a plătit munca depusă. Există însă clienți care presupun din oficiu că aceste servicii sunt sau ar trebui să fie gratuite. Din păcate, nu sunt. 

Grație bunăvoinței domniei sale, deschiderii, înțelegerii și încrederii acordate, am reușit să le termin cu bine, și înainte de termen: 




    











*
Dacă vi se pare prea lungă sintagma ”Sfinții Martiri Brâncoveni și Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț.” este pentru că este într-adevăr, lungă, și am repetat-o strict pentru a vedea că la o analiză atentă, un titlu lung este o povară: o carte de onoare cu un titlu din 3 cuvinte va  avea întotdeauna un preț diferit față de una cu 20 de cuvinte: Fălticeni versus Cartea de onoare a clubului seniorilor campioni de șah de pe lângă Căminul Cultural Fălticeni etc etc).

vineri, 1 iunie 2018

Legători: Ioan Tompoș

Ieri am făcut o vizită fulger în Brașov strict pentru a discuta cu doamna Ildiko, văduva unui legător pe nume Ioan Tompoș de care îmi povestise un client.





Am fost întristat să aflu că nu mai trăiește, dar am fost bucuros să-i găsesc atelierul. 

Prin amabilitatea doamnei Ildiko am obținut două fotografii ale domniei sale, și câteva informații extrem de prețioase: domnul Tompoș era urmașul unei reale dinastii de legători. Român catolic de extracție maghiară, tatăl domniei sale era legător, la fel și bunicul și străbunicul. Atât se întinde cunoștința doamnei, însă nu putem ști câți ”compactori” (cum se spune în Ardeal) de cărți ar mai fi fost dinainte. 

Ioan Tompoș s-a născut pe 21.10.1954 și a decedat pe 7 iunie 2016.  La 17 ani a început să lucreze la legător la ICPAT (Tractor Proiect). 

Tatăl său se numea Gheorghe Alexandru Tompoș (6.08.1930-2013), căsătorit cu mama sa, Lucreția (1929-2011), a fost legător desemenea. 

Tatăl acestuia (bunicul) se numea Iosif Tompoș (sau Joszef Tompos) maghiar- după câte spune doamna- născut în 1916 sau 13 și activa ca legător în Sighișoara.

Tatăl acestuia din urmă era tot legător însă numele s-a pierdut.  

O mențiune a unui Francisc Tompoș, neamț însă (percepție eronată probabil), lucrând în Sibiul la 1935, am găsit în cartea lui Traian Dorz, Istoria Oastei, Vol. I (p. 143):

 Clãdirea din str. Turnului nr. 33 unde am spus cu alt prilej cã ne-am mutat în anul 1935 avea trei etaje. În jumãtate din partea de jos a clãdirii era întîi librãria cu administrația, apoi
sala de adunare în care avea și redacția o masã. În urmã era compactoria și locuința
compactorului și a familiei sale. Compactorul era un neamț foarte cumsecade, Tompos Francisc.

Din câte am aflat, acesta era fiul lui Iosif și fratele lui Gheorghe. Născut în Sighișoara, a activat în Sibiu și apoi în Satu Mare. Așadar, unchiul patern tot legător. 

În aparent modestul atelier din beciul casei sale am găsit câteva prese minunate și o ghilotină Krause impecabilă, moștenite de la înaintașii săi, desigur:





Înainte de plecare, doamna Ildiko a fost bucuroasă să-mi accepte oferta de a cumpăra două filete de bronz și șapte fălțuieli, făcute de dânsul și de strămoșii săi din os, unelte pe care sunt mândru să le dețin având în vedere lunga lor viață și semnificația profund personală. 



Ioan Tompoș a fost ultimul legător din liniajul său și sper să îi pot duce numele mai departe prin lucrările mele. Mulțumesc, domnule Tompoș.