
(Articol apărut aici și dincoace )
În lumea noastră din ce în ce mai tehnologizată, mai
digitală, mai rece și mai nesigură, o disciplină condamnată de mulți sceptici
la pieire își regăsește adepți. Ce anume
este și face un om bibliofil?
Dacă am fi să-i credem pe greci, biblio-filul
este iubitorul de carte sau iubitorul de cărți, o ființă ciudată,
deseori neliniștită, care spre deosebire de iphone-ofil (oricum, cu toții
suntem un pic), își petrece mai mult din timpul său citind, colecționând cărți
sau admirând legăturile de piele în care deseori sunt conținute. Un individ
foarte asemănător bibliofilului este bibliomanul. Despre diferența
dintre cei doi a scris domnul Umberto Eco (unul dintre autorii mei preferați,
trebuie să recunosc). Bun, bibliofilul știm ce e, dar bibliomanul? Nu, deși așa
sună, nu este un supererou jumătate-om-jumătate-carte, din contră, este un om
obsedat de cărți.

Se deosebește de bibliofil prin faptul că acesta este devorat
de pasiunea de a avea, dacă nu orice carte, măcar toate cărțile! Un desiderat
cât se poate de realist, nu-i așa?.. Bibliofilul merge prin anticariate,
răsfoiește, compară liste, caută asiduu un autor sau o anumită ediție, și dacă
e norocos, cumpără un volum. Fie că este ceva ieftin, dar care lipsește
colecției lui, fie că este ceva scump, care lipsește și celor mai importante
colecții, bibliofilul cumpără echilibrat, ceva ce îi face plăcere să atingă, să
privească, să răsfoiască și să contemple în raft. Pe de altă parte, bibliomanul
acaparează. Dacă merge într-o librărie, va ieși cu două-trei cărți. Dacă merge
într-un anticariat, va ieși cu o plasă, iar dacă va intra în biblioteca vreunei
rude decedate sau vreo colecție casată, nu va mai ieși deloc, va fi scos de
acolo, probabil, cu forța.
Bibliomanul nu se poate abține din aceleași motive
ca și bibliofilul, dorința de a avea, a admira și a citi, însă acesta din urmă
este de o voracitate galopantă. Bibliomanul nu va trece niciodată peste un
morman de cărți aruncate la gunoi fără a le salva. Nu va refuza oferta nimănui
care oferă cărți uzate (limbajul de specialitate pentru cărțile care au fost
citite deja… unii nu țin în case așa ceva), indiferent care va fi starea lor,
subiectul tratat, chiar și limba în care au fost scrise.
Deși eu mă reclam din ambele categorii, mai
sunt parte dintr-o altă categorie, și sper să nu ne încurcăm în termeni: bibliopeg.
Ce-i acela? Doamne, câți termeni… Bibliopegul este cel care poate lua o carte
obișnuită, de obicei dorită de biblioman, și o poate transforma în ceva râvnit
de bibliofil. Anume, mai pe românește, sunt legător de cărți.

Sună puțin kinky
atunci când spun că leg cărțile în piele, dar vă asigur că este o ocupație cât
se poate de cuminte și onorabilă. Când eram mic mă fascinau cărțile vechi din
filme, fie rafturile sclipitoare, în piele de vițel și aur veritabil din
birourile impozante ale oamenilor gravi și importanți, fie cărțile medievale,
groase și misterioase, țintuite în ferecături sau lanțuri, departe de ochii
curioșilor. Nu mică mi-ar fi mirarea dacă fix ”Numele Trandafirului”,
ecranizarea unui roman de Eco, mi-ar fi accentuat pasiunea pentru misterul
cărții. Nu am avut niciodată idee cum se făceau și nu am avut niciodată habar
că eu voi ajunge un astfel de om, care să facă aceste lucruri, sau să le
repare. Când eram mic eram biblioman,
strângător de cărți. Apoi am crescut un pic, m-am deșteptat puțin (nu mult) și
am dobândit plăcerea cărților vechi, rare sau prețioase și am devenit bibliofil.
Această bibliofilie s-a agravat, trebuie să recunosc, iar în prezent sunt
bibliopeg. Leg cărți. Fie că sunt valori și rarități sau psaltirea de pe care
bunica se ruga zilnic, mai toți oamenii care trec pragul atelierului meu au o
nevoie sau o dorință bibliofilă, într-o măsură mai mică sau mai mare.
Un bibliofil nu trebuie să fie un colecționar
însetat, am descoperit. Nu trebuie să colecționezi cărți de patrimoniu sau
numai prime ediții. Poți fi bibliofilul
propiei tale biblioteci și o poți îmbrăca în piele, dacă asta te satisface, fie
că sunt romane de dragoste sau Viețile Sfinților. Poți fi bibliofil pentru un
autor anume, precum cei îndrăgostiți de Eminescu sau de Blaga. Și poți fi
bibliofilul unei singure cărți. Cunosc oameni care dețin o singură carte căreia
i s-au dedicat. Câteodată e o Biblie, câteodată este un jurnal personal. Uneori
este cartea de rețete a mamei sau albumul cu amintiri din liceu. Bibliofilul
iubește cartea rară, indiferent de cât investește sau cât de des. Pot fi
bibliofili neștiuți și printre cititorii acestor rânduri, neștiuți chiar și de
ei, așa cum eu nu mă știam a fi bibliofil când eram biblioman și când nici
măcar nu aveam habar de frumusețea legătoriei de carte când eram simplu
bibliofil.
