Arta Cărții: Evanghelie slavonă în ferecătură

Recent am terminat una dinte cele mai dificile comenzi de până acum, o evanghelie slavonă pentru călugării staroveri din Dobrogea cu care a colaborat pentru Triod.

Coperta rezistentă, frumoasă, aurie, cu detalii excepționale, executată în Rusia, cu granate încrustate și email, o frumusețe de 50 de cm înălţime. La interior, surpriză: o evanghelie veche de vreo 200 de ani, care nu se deschidea deloc și nu putea fi citită.

Evanghelia pusă în interior, la fel de inflexibilă și după desfacere.

Frații mi-au încredințat două sarcini: 1. să fac evanghelia mare mai mare și 2. să fac evanghelia mică mai mică.

Cum? simplu. Evanghelia mare trebuie să aibă înăuntru un corp de carte mare iar evanghelia mică trebuie să aibă o copertă proporțională. Aici e doar povestea primei sarcini.

Avem o evanghelie de 50 cm înălțime? Desigur că nu. Așa că o facem. Se ia o evanghelie slavonă A3, se scanează cele 974 de pagini și se printează. Cu speranța că grosimea printului va fi aceeași cu spațiul interior al ferecăturii. Se greșește, și dacă tot se reface tipărirea pe o grosime de hârtie atent calculată și aleasă de meșterul Constantin, se iau fiecare din cele 947 de pagini scanate după un exemplar de rezoluție joasă, se triplează mărimea și se corectează în photoshop pentru a fi linii clare, fără pixeli. A... și se șterg toate punctulețele din exemplarul original, din vreo 200-300 de imagini, printre rânduri sau printre litere. Cel mai bine în seara de Revelion se face acest lucru, când alții petrec.

După ce se tipărește, se face grecajul sau se practică în caiete canalele de coasere.

Corpul de carte, de moment ce este deosebit de mare și montat în metal, trebuie să fie diferit de cartea normală și va trebui să folosim trei măsuri diferite de rezistență.

1. Coaserea a fost făcută pe gherghef, pe sfoară de cânepă subțire, semiîngropată. De ce subțire? Cu cât e mai groasă, cu atât e mai inflexibilă și mai inestetică, neadăugând rezistență.

De ce semiîngropată? Cu cât e mai îngropată cu atât e mai inestetică și cu cât e mai profilată cu atât e mai instabilă. Coaserea semiîngropată e și estetică, și rezistentă, și flexibilă.

2. Forzaț cu aripioară. Cele două forzațuri din carton burgundia cașerat cu pluș au fost atașate la prima și ultima fasciculă cu pânză crudă prin care s-a efectuat coaserea.

blocul de carte înainte de rotunjire.

3. Tifon.

După rotunjire și lipirea franjurilor, intervalurile au fost capitonate cu tifon. De ce nu s-a aplicat tifon sau pânză peste tot cotorul, cum se practică în anumite legătorii de azi și cum fusese lipită și evanghelia mică? Pentru că răpim și mai mult din flexibilitate. Degeaba folosim o cusătură flexibilă dacă o anulă, blocând-o cu pânză și clei.

blocul de carte rotunjit, înainte de întărire.

Astfel, dacă cedează adezivul, cusătura ține cartea întreagă. Dacă cedează cusătura, tifonul ține cartea întreagă. Dacă cedează și adezivul, și cusătura, și sforile și tifonul și forzațul întărit, și acest lucru nu s-a întâmplat din cauza folosirii în timp de 200-300 de ani, înseamnă că volumul nu a fost folosit la citit la slujbă, ci ca armă într-o ceartă, cine știe...

După fixarea cotorului a urmat executarea goldșnitului și coaserea capitalbandului în mătase de două culori:

Ferecătura a fost o cu totul altă poveste: odată desfăcută cartea de la interior (care a fost măcelărită, însa despre aceasta, în altă postare), am purces la scoaterea straturilor de hârtie și carton și clei de oase și hârtie și clei și carton (ați înțeles ideea).

Dedesubt, ce găsim? Găsim găuri practicate în placă pentru șuruburile folosite la prinderea ornamenticii exterioare. Găuri care trebuiesc...

...umplute cu un chit sintetic, care nu poate putrezi, nivelate, șlefuite...

...și acoperite cu o ”oglindă de carton” care va atenua diferențele pentru a nu fi vizibile prin forzaț.

Apoi, nimic mai simplu: întreg blocul de carte a fost introdus în scoarță și potrivit și fixat exact în clipa venirii celor doi monahi, ultimele ajustări fiind făcute de față cu sfințiile lor: