miercuri, 6 decembrie 2017

Arhieraticon ferecat în argint


Spre deosebire de prima legătură ferecată în argint care a trecut prin atelierul meu, legătura acestui Arhieraticon a fost lucrată de la zero.


Corpul de file a fost rotunjit și finisat bine, tranșele înroșite și lustruite cu ceară de albine, atașate trei semne de carte și capitalband de satin și forzațuri de pluș roșu. 


Legătura a fost executată din piele tăbăcită vegetal vopsită de mine într-un mahon întunecat (vizibil în lumină naturală), cu grenul tras la mână și lustruit cu fierul. 


Copertele au fost lăsate neornamentate pentru a contrasta spațiul auster și plan al pielii cu spațiul fastuos și ridicat al cizelurii, însă cotorul, împărțit în șapte câmpuri de șase nervuri generoase, a primit câte un fleuron central imprimat în sec. 


Cea mai spectaculoasă parte a acestei legături neo-bizantine este bineînțeles, ferecătura în argint. 


Cu ajutorul meșterului Alexandru Fâșie, care s-a ocupat de ele, am reușit să realizez primul set de ferecături, posibil urmând altele pentru legături similare. Din pricina costului extrem de ridicat și timpului deosebit de lung dedicat cizelării fiecărei piese, este cu neputință să fac astfel de lucrări pe stoc și să le pun în vânzare, așa că for fi executate strict pe comandă. 


Amatorii de chilipiruri vor fi descurajați: nouă piese de argint gros cizelat, finisat, patinat și lustruit manual, montate pe o legătură de piele naturală, costă foarte mult. Cele produse în China din tablă sunt la fel de frumoase și mult mai accesibile, fiind executate mult mai rapid, mult mai ieftin, și în număr mult mai mare. 



Setul a fost compus din nouă piese: patru colțuri externe (prinse în două laturi și un cui), patru colțuri interne (prinse într-o latură și două cuie) și o piesă centrală, cu Hristos Pantocrator, prinsă în șase cuie. 


...și-un filmuleț, de final. 



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu