Coperta:
ISTORICUL
LEGĂTORIEI DE CĂRȚI
DIN TRECUT PÂNĂ ÎN PREZENT
de
DANIEL FEYNS
„Dacă nu'mi voiu ajuta eu. însumi,
cine o să'mi ajute?
Și dacă nu azi, când?
Hillel
EDITURA AUTORULUI
BUCUREȘTI
1910
Pagina 1
(repetă textul copertei)
Pagina 2
No.35
Reproducerea clișeelor și a textului este interzisă.
Semnătura.
(Daniel Feyns)
Pagina 3
Iubiților mei părinți,
care n'au cruțat nimic pentru edu-
cațiunea și instrucțiunea mea, dedic
această lucrare, ca dovadă de nespusă
iubire și profundă recunoștință.
Pagina 5
PREFAȚĂ
Meseriașii, cari se folosesc
astăzi în exercitarea meseriilor lor, de înlesnirile ce perfecționarea
utensilelor de lucru le-a adus treptat cu sine, nu își dau seama că nu
întotdeauna a fost așa, și că predecesorii lor au avut de luptat cu mari
greutăți spre a avea rezultate cari se obțin azi cu ușurință și a pregăti urmașilor
lor o muncă mai ușoară.
În veacurile
trecute exercitarea diferitelor meserii era o artă, căci meseriașii de atunci trebuiau să compenseze prin
priceperea, îndemânarea și răbdarea lor, practicele utensile de astăzi.
Este dar,
interesant și util pentru orice meseriași de a cunoaște origina și desvoltarea
treptată a meseriei sale, și mulți maeștrii străini au consacrat, convinși de
aceasta, munca lor vulgarizărei meseriei respective.
În deosebi
legătoria de cărți care în veacurile trecute forma o meserie exclusivă de lux, și fiind dar ca atare o artă are istoricul poate cel mai
interesant din toate celelalte meserii.
Am crezut în consecință util și pentru colegii mei
români, de a cunoaște pe cît va fi posibil ca și colegii lor din străinătate,
istoricul și teoria
Pagina 6
meseriei lor
și ca atare mi-am propus a începe cu acest rezumat al istoricului de legătorie
de cărți, urmând apoi cu publicarea unui „Manual tehnic de legătorie”,
folosindu-mă bine înțeles de ceea-ce s'a scris în această
direcțiune în străinătate.
Indemn
călduros pe toți colegii mei să citească dar, aceste cărți care nu le pot fi de
cât de mare folos, iar pe cei cunoscători în această meserie să nu mă judece cu
asprime, ci numai, din punctul de vedere al dragostei de cauză, îndreptând sau
complectând la rîndul lor tot, ce vor crede necesar, fapt de la care se vor
folosi toți colegii.
Daniel Feyns
Pagina 7
DIN ISTORIA
ȘI
INDUSTRIA
CĂRȚII
Istoria
cărții a început din timp foarte vremelnic, încă înainte de a se cunoaște forma
cărții de astăzi cu foi și scoarțe, de oare-ce cărțile au fost scrise înainte
pe roluri.
Istoria legatului cărții se cunoștea la 200 ani înainte de era creștină, ea
a fost începută prin introducerea Pergamentului, cu toate acestea s'a
întrebuințat scoarțe tari, d'abia în ultimul veac înainte de nașterea lui
Christos, așa numite „Diptiche” adică cărți cu scoarțe duble. Mai târziu s'au
cusut foi de pergament în ast-fel de scoarțe care conținea adesea ornamente
bogate în aur și sidef, mai cu seamă acele foi ce au fost trebuincioase liturghiei.
Ast-fel de cărți sunt păstrate în colecțiunile catedralelor din Köln,
Essen, Brüssel, Trier, Aachen, Ultrecht, în Biblioteca statului din Leipzig, în
Universitățile din Jena, Breslau, Berlin și altele.
Aceste volume erau foarte simple, fără artă și pline cu greșeli, cât
privește technica legatului.
Nu au fost maeștrii învățați care să lege ast-fel de cărți, chiar
scriitorul singur a fost adesea legătorul și de regulă a fost scriitor un
„călugăr”.
Din acest motiv se notează, înainte de găsirea artei tipografice, aceste
volume ca „cărți canonice”. O mare parte din aceste cărți se găsesc în
bisericile grecești pe muntele Athos. La scoarțele căr-
Pagina 8
ților până și după secolul al XVI în Germania s'a întrebuințat scânduri de
obiceiu de fag (Buchenholz) de aceea și numele de „Buch” (Carte) pornește de
aici. Chiar înainte de anul 1000 s'a îmbrăcat cărți cu piele, și ornamentate
chiar, cu diferite ștampile.
Adevăratul timp de înflorire a legatului a început cu introducerea artei
tipografice, când s'au compus în sume mai mari de cărți, pe când înainte s'au
scris numai câte una.
Gutemberg e descoperitorul artei tipografice, care a făcut să pătrundă o
influență puternică în artele grafice și mai cu seamă asupra legătoriei de
cărți. el se trage din familia Patricienilor Gensfleisch din Maienza și trăia
prin jumătatea secolului al cincisprezecelea.
Incă de foarte timpuriu în Occident se legau cărți, ast-fel că au trebuit
readuși legători arabi în Europa și introduși cu propria lor legătură de lux.
Marele comerț ce l'a avut Africa de Nord cu popoarele, fugarii italieni în
special Venețienii, n'au introdus numai cărți orientale și arabe în Italia, ci
ei au introdus și legători arabi în țara lor, cari au deschis o nouă carieră,
guvernând legatul scoarțelor și decorarea acestora în Italia. Afară de Italia,
au influențat și cele-l'alte țări, în special Franța, prin Jean Grolier,
Viconte d'Aynisy, tresorier al Franței sub Francisc I, Heinrich II, Francisc II
și Crol IX; Ungaria prin regele ei Mathias Corvinius, care a luat cu sine
maeștrii și artiști italieni, și Germania prin Principii saxoni. În acest timp
al renașterei artei, care noi o desemnăm „Renaissance” a devenit foarte
prețioasă în industria legatului, în special pe atunci întinsă în Italia, unde
a fost un iubitor de cărți cu numele de Thomas Majoli, un altul Carnevarius,
medicul de casă a lui Papa Urban VIII, care și astăzi se mai lasă să se lege
după modelul acela. De aici s'a readus de către Jean Grolier arta legatului
scoarței în Franța. se crede că acest bărbat a adus și lucrători italieni în
Franța.
Pagina 9
Regii francezi, Francisc I și mai ales Heinrich II a lăsat să lege o
bibliotecă mare pentru Diana de Poitiers; apoi Anna de Bretagne, iar mai târziu
Cardinalul Mazariu, au fost iubitori considerabili de cărți, pe când în Anglia
Regina Elisabetha, în Scottlanda Maria Stuart care au lăsat să se lege cărți de
o bogăție uimitoare.
Francisc I al Franței a lăsat să i se aranjeze foarte frumoase legături;
azi modele de asemenea fel ce se execută în Germania se numesc „Frantzband”.
Pentru a se economisi piele, se îmbrăcau cărțile numai cotorul și colțurile cu
piele, ast-fel de legături le numim „Halffrantzband”.
Principii saxoni, Frederic înțeleptul, Frederic cel mare și Principele
August sunt acei care au luptat mult la desvoltarea legătoriei de lux. Dintre
legătorii cari au lucrat pentru acești principi sunt cunoscuți, Theodor Krüger,
Caspar Menser, Caspar Kraft și Jakob Krause, aceștia au fost chemați din
Augsburg la Meissen.
In Germania nu s'au putut alcătui o legătorie de lux, pentru că aici
Răsboiul de 30 ani și urmările sale triste pentru un timp îndelungat, a distrus
prosperitatea și bogăția a principilor și cetățenilor germani.
Chiar după mult timp s'au legat în Franța și Italia cărțile mai bine ca în
Germania și lucrătorii au fost mai bine salariați. din acest motiv au părăsit
mulți lucrători germani țara lor și s'au stabilit în străinătăți unde au
deschis acolo ateliere cu reputațiuni desăvârșite. Legătorii Baumgertner,
Kalthöber au plecat spre Londra, Michel Engel, Belz și Frantz spre Franța.
În România nu avem nici până în prezent nici un istoric asupra maeștrilor
legători, nu avem o fală de descris, asupra lor, precum o descrie Germanii,
Francezii, Italienii chiar până în Africa, arabii.
La noi nu s'a scris nimic, aceea ce astăzi se scrie în Germania și Franța,
Tratate technice asupra legătoriei, Bibliografiile maeștrilor și altele, la noi
e totul în întuneric, acoperit de un fum gros pe care cu greu îl vom îndepărta.
Pagina 10
In adevăr nu voiu nega că actualmente România nu s'a desvoltat, creiându-și
stabilimente de legătorii; dar acei lucrători care lucrează în ele, lucrează în
întuneric, ne-având nici-o știință technică asupra lucrului pe care îl execută,
mulțumindu-se cu ce a putut apuca, în mod practic pe ici colea de pe la
lucrători cu experiențe, de prin diferite ateliere.
La noi elevul legător cu toate contractele corporațiunei, care actualmente
se găsește într'o desordine de nedescris, el nu-și înplinește anii de ucenicie,
și a și intrat bine în anul de practică, când abia atunci începe să înflorească
într'însul legătoria, părăsește patronul la care a învățat și se angajează la
un altul. Acesta îl primește ca lucrător, însă
fără experiență.
In Germania, legătorii curților imperiale și princiare, patronii cei mai de
frunte, pentru a produce buni lucrători au alcătuit, o comisiune examinatoare,
cu scopul de a examina elevul care va trebui să ese lucrător. Concurcusl
urmează după ce și0a făcut ucenicia, cu două certificate, unul din partea
patronului care certifică că și-a îndeplinit datoria de ucenic, iar cellălalt
din partea comisiunei examinatoare, care îi dă titlul de lucrător și media cu
care a trecut.
El va trebui să depună în fața comisiunei câte-va lucrări executate de el
precum urmează: un volum în piele peste tot, un halbfrantz și un volum în
pânză, toate lucrate cu o îngrijire deosebită. Apoi i se pune câte-va întrebări
technice și istorice. Asemenea și lucrătorul care dorește să se facă patron, va
trebui pe lîngă toate lucrăturile de legătorie de cărți, poleitura cu mâna și
presa, să aibă cunoștințe și în comptabilitate.
Nu îi se cere că dacă e patron să lucreze personal toate lucrările sale,
decât să aibă cunoștințele necesare technice.
Voiu reveni asupra acestui punct în „Manualul de Legătorie” unde le voiu
descrie mai pe larg.
Pagina 11
FELUL CUM LUCRAU INAINTE
LEGĂTORII DE CĂRȚI
Nu
în tot-deauna a avut legătorul de cărți la lucrările sale așa de bine ca
astăzi, unde e ajutat cu diferitele unelte și tot felul de mașini
perfecționate.
De ne-ar transfera pe noi într'un atelier din timpul d'inainte, datând prin
anul 1500, ne va fi primul neplăcut lipsindu-ne mașina de tăiat, care abia pe
la începutul secolului trecut s'a desvoltat, construirea unor mașini de lemn
foarte puține practice. Mai înainte toate cărțile s'au tăiat cu o așa numită
rindea, în care se înșuruba un tăiș de fier în felul unui cuțit. Cu această
sculă poate lucra foarte frumos numai un lucrător iscusit, însă foarte încet,
în comparație cu efectul mașinei. După spusele proprii a unui capabil maestru
german Francisc Vogt din Berlin, legătorul curței imperiale, e cel mai de
preferat de a se tăia cu rândeaua, adică cu mână, la legături fine și de aceea
în tot-deauna cărțile prețioase, atât ale francezului cât și a englezului sunt
retezate numai de rindea (Hobel).
Tăișul
mașinei apasă adeseori cărțile, după cum e hârtia compusă, mult sau mai puțin
în părți și preschimbă defavorabil frumosul „Abpress”
Pagina 12
al cărții. și tăiatul mucavalelor cu mâna, e astăzi executată foarte rar,
ne servim de așa numita mașină „Pappscheere” un cuțin puțin îndoit în lungime
de peste un metru cu care ne putem realiza cea mai lungă tăietură cu ușurință.
inainte toate au trebuit să se tae cu un cuțit și o linie obicinuită; chiar pe
la sfârșitul secolului al 17-lea se întrebuințau ca scoarțe, lemnul de fag. De
aceea se găseau înainte prin ateliere, ferestrae, secure, burghie, rîndea și
pile; pentru a tăia potrivind scândurile, de a pili marginile vertical și a
găuri cu burghiul găuri prin care se trăgeau bindurile cele groase.
Pe atunci nu exista broșuri, nu se cunoștea acest procedeu, care editorul
să primească cărțile fălțuite și în o copertă îmbrăcată și apoi vîndută.
Pe atunci cărțile care erau spre vînzare erau în „plano” deschise, coală cu
coală adunate și cu o singură îndoitură la mijloc; ast-fel au vîndut editorii
cărțile.
Pe atunci coalele tipărite nu arătau ca cele prezente, netede satinate,
hârtia bine grundată pe care se tipăresc cele de azi.
Hârtia grundată pentru tipar a fost atât de puțină cunoscută ca și o mașină
de satinat. Se tipăreau pe o hârtie negrundată, asemănătoare cu hârtia
sugătoare, care pentru acest scop a fost cu totul altfel compusă. Pe atunci o
carte conținea 24 file hârtie de scris, iar 25 file hârtie de tipar. Această
filă a fost un supliment îngăduit tipografului pentru greșelile de tipar.
Pentru a se transforma această hârtie sugătoare în hârtie de scris, au trebuit
ca aceste file să se tragă ptrintr'o apă cleioasă, aceasta se numia „planagiu”.
De a se înlătura lipirea lor, una de alta, se întindeau pe fire de păr de cal,
pentru că aceste nu prind umezeală. După aceia filele se fălțuiau, se presau ca
în prezent, pe atunci în prese de lemn, prevăzute cu bare puternice în care a
fost introdus un baston, care servea la strîngerea puternică a acestora; de
aceia și poartă numele de „Stockpress”.
Pagina 13
O altă lucrare pe care mulți dintre noi tineri lucrători nu au apucat-o,
este bătutul cărților cu ciocanul pe piatră. Această lucrare nu a solicitat
numai dibăciei, ci trebuia putere trupească de o cantitate pozitivă, ceea ce
mai târziu a fost înlocuită prin mașina de vălțuit. Bătutul e fără îndoială
întotdeauna mai bun la hârtia veche; aceasta dă hârtiei moliciune, înlesnește
răsfoitul filelor, natural și a cititului. Nu e absolut de loc curios, că
broșurile din sfârșitul veacului al 18-lea cât și cel de la începutul veacului
al 19-lea conțin buna legătură ceea-ce numai prin bătut își procură rezistența.
Pe atunci se cosea pe șirete ca și astăzi, ghergheful actualului legător
arată întocmai ca și acel de acum 400 de ani. Fără îndoială s'a făcut o
divergență cusutului, pentru că astăzi introducem sforile în crestături de
ferestrău, pe atunci au stat sforile groase și late pe deasupra cotorului
cărții. Foarfecele, cuțitul, linia și compasul, - pensula sunt cunoscute atunci
în modul acela ca și cele de azi. Decorarea cărților terminate s'au făcut cu
filetă și rol, asemănătoare întocmai ca și cele prezente. In mijlocul volumului
se așezau adeseori o marcă sau o altă figură. Se imprima, presându-se cu
Stockpresul pe cartea terminată după ce pielea a fost metodic udată și rămăsese
sub aceasta până ce pielea se usca. Cea mai veche decorare a cărților cu piele
în orient, care au fost presate, e imprimatul în „Blind” și aceste nu sunt cu
propria stampă, ci cu o matriță în formă ce servea la turnarea literilor de
metal.
O dovadă foarte nemerită o avem pentru această, un volum în Museul
industriei artelor din Leipzig purtând o ramă și litere imprimate cu ajutorul
matrițelor.
Din
acest motiv sunt la aceste legături un caracter ciudat ce nu predominând
ornamentației, presând fundul între așa fel, că părțile ce nu au fost atinse de
ștampile au alcătuit ornamentația. E ușor de înțeles acest procedeu când te
gândești
Pagina 14
că tipografiile de pe atunci îngrijeau și de legături după cum ne transmite
tradiția. Bine înțeles că cu timpul s'au făcut ștampile speciale și diferite
ornamentații.
Infrumusețarea ornamentelor în aur au venit din Orient și adică din Arabia
în Europa și se mărginise în primul rând prin imprimarea rolelor, punctelor și
a inelușelor. Ast-fel de legături au fost executate de către lucrători arabi în
Italia, prin propriile lor stampe gravate și imprimate în aur. În realitate
avem copie autentică a unei ilustrație în lemn executată de desenatorul și
sculptor în lemn, „Jobst Aman” atelierul său de legătorie de cărți care ne
arată toate uneltele necesare și modul de exploatare; deci merită să mă ocup de
felul aceștei descrieri în raport cu înfățișarea sa.
Pagina 15
In nu prea spațiosul atelier vedem maestrul și lucrătorul lucrând; pe
primul în fund la gherghef cu obiceiu de a purta capela rotundă pe cap, pe când
lucrătorul cu capul gol șezând pe o buturugă de lemn, ocupat de a pune în
aplicație o rîndea de a tăia o carte. O carte legată în piele peste tot
prevăzută cu bindurile cele groase, stă în fața noastră în presă, iar altele cu
piele și pânză stau pe raft. Ferestrău, rîndea, cioplitor, iar mai departe
greul ciocan cu care servea la bătut în locul Vălzuitului; mai departe vedem
gheme cu ață și sfoară, apoi vedem teslă, pilă și burghiu pentru confecționarea
brută a scoarțelor, scoarțe de lemn prevăzute cu găurele prin care se
introducea sforile, legând blocul cu scoarțele, toate acestea se văd atărnând
pe peretele din dreapta. Roleta și trăgător în formă de inimă, arată că
Maestrul se ajuta cu aceste și la înfrumusețarea volumelor.
și atunci servea purtarea șorțului în atelier. Aman le-a desemnat celor
doui legători silitori șorțuri în piele și putem să-i credem după ilustrația ce
reprezintă lucrând unul la gherghef iar cel-l'alt la rîndea.
Se crede că felul de a lega, care în special s'a îmbunătățit după procedeul
din Anglia și Franța, ar fi o dobândire a timpului nou. Bine înțeles că în
Germania în timpul mediu al legătoriei nu se cunoștea așa numitul „Pappband”
(în hârtie peste tot) și simplu „Halblederband” (jumătate piele) decât
Halbfranțuri la care au fost adăugate în același mod ca bindurile de la Halblederband.
În anii
ai 70-lea din secolul trecut se lucrau în Germania mai mult după modelele din
străinătate, se trăgeau bindurile după felul franțuzesc de trei ori sau cele
englezești de 2 ori prin scoarțe. acest fel de a se lucra nu se mai obicinuia în
Germania, înse se poate dovedi că chiar prin anul 1600 se legau cărți în
(Teutsch, Französich sau Welz) adică după metoda germană, franceză sau engleză.
Felul de a lega astăzi, s'a
Pagina 16
s'a îmbunătățit de mult. Mașinele ajutătoare ce s'au introdus lucrează așa
de corect, uneltele și materialele brute s'au inbunătățit, chiar unele
materiale cari nu se cunosc de cât din secolul trecut, precum e calico (pânză),
a influențat mult asupra acestei inbunătățiri. Felul de a lucra prin
influențarea metoadelor franceze și engleze de la cari Germanii au preluat'o,
multe ce au găsit convenabil în legătură cu noutățile aduse prin lucrarea
mașinelor, au făcut ca legătura să ajungă la înălțimea la care nu s'ar fi
așteptat.
Material Suplimentar, legat în broșură de prof. Dogan:
Supliment 1: reclamă volantă
LEGĂTORIE DE CĂRȚI, CARTONAGE
JACOB FEYNS
BUCUREȘTI-STRADA BĂNCII NAȚIONALE No.2
(LÂNGĂ TEATRUL MODERN)
LUCRĂRI SPECIALE PENTRU AMATORI
EXECUȚIA INGRIJITĂ ȘI PROMPTĂ
TELEFON 55/46 MEDALIA DE AUR
EXPOS. DIN GAND 1913
Supliment 2: reclamă volantă
Rue de la Vieille Estrapade, 7
Pres de Pantheon
CHARLES MAGNIER
Relieur & Doreur
Reliures en tous genres,
Atlas, Manuscrits, &a.
PARIS.
Ci-devant rue Seguier, 18. (Anc-ne rue Pavee St.Andre)
Supliment 3: timbru de legătorie
FURNISORUL CURȚII REGALE
LEGĂTORIA DE CĂRȚI
JACOB FEYNS FIUL
BUCUREȘTI, I.
STR. BĂNCII NAȚIONALE 2
Supliment 4: timbru de legătorie
LEGĂTORIA DE CĂRȚI
JACOB FEYNS FIUL
BUCUREȘTI
Supliment 4: timbru de legătorie
Identic cu Supliment 3.
Supliment 6: timbru de legătorie
TELEFON No. 257
TIPOGRAFIA
GUTEMBERG
JOSEPH GOBL
BUCURESCI
20. STR. DOAMNEI 20.
Supliment 7: Ilustrație
Legătură semnată Feyns Fiul (stânga-jos): piele marmorată, ornamente aurite,
inserție de piele în medalionul central, închizători de alamă cu curelușe de piele
cu gaică. D. Cantemir, Divanul, 1698 (BNR, CR-VXVII-IV-6)
Supliment 8: ilustrație
Coperta posterioară: ornamente aurite și butoni de susținere
Scanare și tehnoredactare: Ioan Asztalos
Scanare, prelucrare grafică și corectură: Mihai Vârtejaru
Mulțumiri domnului profesor Lucian Dogan, fără acordul căruia această lucrare nu ar fi fost prezentată aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu