Interviu pe HyperLiteratura!

Deși cronologic predatează emisiunea-interviu de la radio, interviul de pe Hypera iese abia acum din multiple pricini. 

Scriitorul Andrei Ruse, care mi-e drag și cu care am împărțit câteva beri, cărți și râsete, mi-a propus să facem un interviu. După ce toate lucrurile s-au scris, trimis și pozat, a ieșit materialul acesta frumos. 

Țin să-i mulțumesc lui Andrei pentru inițiativă, Alexandrei-Georgiana Andrei pentru întrebările bine plasate și vizită, Gildei Comârzan pentru fotografiile minunate care ilustrează interviul (și pentru pila pusă la radio;) ) și Ioanei Vighi pentru editarea plină de răbdare și atenție. 

Teaser:

Povestește-ne despre cele mai dificile proiecte de restaurare pe care le-ai avut până acum. Ce, cum ai făcut? 

”Cea mai dificilă restaurare a fost prima, o psaltire de secol XVIII de la Râmnic. Nu mai făcusem nimic similar până atunci, însă clientul meu, un doctor deosebit de afabil și erudit din Buzău, a avut destulă încredere în mine încât să mă lase să-mi exersez mâna. Îmi mai dăduse câteva cărți de epocă înainte și i-au plăcut rezultatele, așa că și-a luat inima în dinți și mi-a încredințat-o. 

Am clienți pentru care micile imperfecțiuni dau o nuanță de autenticitate cărții și astfel sunt siguri că nu a fost produsă de o mașină, în serie. 

Pe parcursul acelui an și jumătate în care am cercetat procedeele, am citit mult și m-am documentat de zece ori înainte de a face ceva practic, nerăbdarea lui s-a transformat în anticipare calmă și prietenie, acum îmi este tovarăș de cafea ori de câte ori are drum prin București, discutăm câte în Lună și-n file și, culmea, Psaltirea încă nu este sută la sută gata, așteptând o copertă care este ceva mai greu de făcut, însă restaurarea în sine este completă și mai ales memorată pas cu pas.” 

Dar proiectul tău de suflet care e? Sau care a fost? Și de ce? 

”Proiectul meu de suflet nu e o carte rară și nici scumpă. E o carte care făcea cam zece lei, a cărei legătură făcea cam cincizeci, însă pe care am ales să nu iau niciun ban. Am domiciliul în același bloc cu atelierul. Într-o zi, luam prânzul acasă și aud câteva bătăi firave la ușă. Deschid și mă întâmpină..,” restul AICI