luni, 25 iunie 2018

Ioan Piuariu Molnar: Retorică: 1798

Ioan Piuariu Molnar este unul dintre oamenii de a căror existență nu știam până să răsfoiesc o carte de-a sa, și pe măsură ce am încercat să-i redau viață cărții, pe atât de captivat de viața autorului am devenit și pe atât de impresionat am fost de meritele sale. 




A fost un doctor renumit, profesor de oftalmologie,  filantrop, filolog, traducător, scriitor, francmason și un mediator incredibil. 




Tatăl său, a fost un om de egală importanță pentru românii din preajma Sibiului (originar din Sadu): Ioan Piuariu a fost preot (mai întâi ortodox, apoi unit, apoi ardent ortodox) care a predicat extrem de mult și a militat pentru drepturile religioase și politice ale românilor din Ardeal, supranumit Popa Tunsu după un episod de ”neînțelegeri ecleziastice”. 




Fiul său, născut la Sadu în 1749,  a luat numele Molnar fiind un termen sinonim pentru Piuar, adică Morar, și la fel îl găsim în documentele austriece (mai des Muller sau Miln sau Milnar). 


A făcut studii la școala „greceasca" si la liceul german din Sibiu, apoi a devenit practicant-medic la Jupalnic (Banat). Obtine în 1774 la Viena diploma academică de magistru în oculistică, apoi face  studii de perfecționare în chirurgie la Viena (1778). 

În 1777 îl regăsim la Sibiu ca medic al săracilor,  medic al minerilor din Zlatna, Ocna Sibiului și Dej și protomedicus al Marelui Principat al Ardealului.

 Este autorul primei lucrări de medicină publicate în limba română, initiatorul primului proiect editorial românesc  (Foaie românească pentru sătean, 1789) și al primei societăți academice românești (Societatea Filosoficeasca din Marele Prințipat al Ardealului, 1795-l915). 

A făcut memorii în favoarea școlilor, pentru dezvoltarea rețelei sanitare și înființarea de fabrici și manufacturi, a contribuit la editarea Supplex-ului din 1791 și a contribuit la publicarea a numeroase volume religioase. A fost înnobilat în 1792 cu predicatul „de Miillersheim” pentru numeroasele sale merite. 


Lucrarea pe care am avut privilegiul să o recondiționez se numește Retorică sau pe numele său întreg, Retorică adecă Învăţătura şiăntocmirea frumoasei cuvântări : împodobită şi întemeiată cu pildelevechilor filosofi, şi dascăli bisericeşti. (Buda : în Crăiasca Tipografie Orientalicească a Universitatei Peştii, 1798.). 





Volumul fusese achiziționată de la un anticar care o legase într-un mod necorespunzător (o legătură pe jumătate, cu piele ecologică în loc de piele veritabilă și hârtie printată în loc de hârtie marmorată), cu multe erori tehnice (cotorul lipit cu aracet, fără tifon sau pânză, doar o bucățică de hârtie, pagini lipite cu aracet ca să nu se desprindă, etc) și își dorea o legătură mai potrivită.


Din respect pentru cel care a făcut legătura (fără vina domniei sale probabil, anticarii de obicei dau la legat cărți multe și negociază prețuri minime pentru ele), nu voi posta fotografii cu volumul înainte, ci doar după restaurare.

După desfacerea coperții am început să desfac legătura cu totul, care avea un punct în plus, cel puțin pentru mine: cusătura fusese lăsată intactă, cleiul de oase la fel, aracetul fiind pur și simplu pensulat peste. A fost destul de ușoară reversarea poliacetatului de vinil în gel și apoi curățarea lui, permițând accesul la cotor. Apoi fiecare secțiune a fost descusută și separată, pelicula tare de clei de oase fiind desprinsă cu spatula de os într-un mod cât mai curat, fără niciun fel de înmuiere. 

Porțiuni ale cărții aveau pagini desprinse iar acelea au fost lipite una de alta cu aracet. Aceasta au fost înmuiate și tratate local cu alcool iar aracetul a fost scos cu răbdare de pe fiecare, ca în clipul de mai jos. 

O postare distribuită de Legătoria Arta Cărții (@mihai_vartejaru) pe


Odată refăcute fasciculele, am purces la întregirea cărții. Clientul a dorit să complete volumul cu foile  lipsă, (în număr de 42 de pagini), iar acest lucru a fost posibil prin bunăvoința Bibliotecii Astra din Sibiu (domnului Borș) care ne-a pus la dispoziție volumul scanat de unde am putut prelucra textul. Odată ajustat grafic și paginat, l-am tipărit pe hârtie vărgată cu filigran de o nuanță și o greutate potrivite restului paginilor, am antichizat un pic foile și am recusut întreg volumul. 

potrivire a textului vechi cu completarea


Forzațul a fost croit din hârtie marmorată veritabilă pusă la dispoziție de bunul prieten restaurator Cristian Dima, care a avansat în marmorare mult peste eforturile mele, în tonuri calde de pământuri naturale, după tehnica originală folosită în secolele trecute. 



Legătura a fost realizată în piele de capră tăbăcită vegetal, produsă în colaborare cu Institutul de Cercetare pentru Piele, vopsită manual și stropită tot în tonuri de pământuri calde. 


Pielea nu a fost lustruită, ci lăsat grenul natural, peste care am executat decorațiunile în auriu și în sec:


Cotorul a fost împărțit în șase câmpuri liniate în auriu, cu patru câmpuri ornate cu un fleuron mic central și două scrise (superior pentru titlu și inferior pentru autor, plus anul marcat la picior).

Modelul folosit este de secol 18-19: fără titlu sau autor pe față, dar cu un chenar decorativ în auriu realizat cu fileta, colțuri marcate de un fleuron romboidal (plasat și în centru)


cu mărginiri de linii duble trase în timbru sec la exterior și flancat la linia aurie. 


Și desigur, micul clip de final: 



Pentru cei care doresc să-i acceseze lucrările și nu sunt deranjați de româna în grafie chirilică, avem aici șapte lucrări ale lui sau la care și-a adus contribuția, exemplare scanate și oferite în mod gratuit de către Biblioteca Centrală Universitară din Cluj (printre care și un alt exemplar din Retorică):




Exemplarul pus la dispoziție cu generozitate de către domnul Silviu Borș este scanat și va fi pus pentru descărcare pe pagina de bibliotecă digitală, însă până atunci domnia sa mi-a permis să îl fac eu public pentru cei interesați. Se poate găsi mai jos:


2 comentarii:

  1. In calitate de beneficiar si proprietar actual a lucrari descrise mai sus, trebuie sa las si eu o dovada a satisfactiei si bucuriei de a readuce la viata o lucrare deosebit de importanta pentru romanii din Transilvania din secolul XVII. Lucrarea a fost anterior de-a dreptul vandalizata, valoarea ei fiind stirbita de legatura mediocra, paginile lipsa si starea proasta de conservare. Fiind la prima colaborare cu d-nul Mihai Vartejaru, pot spune ca am fost destul de rezervat la inceput, insa pe parcurs mi-am consolidat buna parere despre proceperea si implicarea desavarsita a domniei sale in meseria practicata. M-a surprins placut prin minutiozitatea si rabdarea de a tratata fiecare detaliu, aparent neinsemnat, cu mare atentie si infinita rabdare... Totusi, in fond, munca de restaurare necesita pe langa pricepere, o mare cantitate de randare, pe care nu toata lumea o are :-) In concluzie, ii multumesc d-lui Mihai Vartejaru pentru frumoasa lucrare de restaurare si legatura deosebita, care au innobilat aceasta importanta lucrare si i-au redat stralucirea de altadata.

    RăspundețiȘtergere