luni, 21 octombrie 2019

”Risipirea cea depre urmă a Ierusalimului” Ioan Barac, 1852


O clientă mi-a adus un volum relativ bine păstrat, dar cu o copertă în stare destul de precară, anume ”Risipirea cea depre urmă a Ierusalimului” de  Ioan Barac, publicată la Sibiu în 1852. 


 Un exemplar din ediția 1821 poate fi găsit digitazat aici:

Coperta prezentă, a doua din viața volumului, după cum mi-au confirmat orificiile de coasere, este târzie și puțin prețioasă, iar clienta a dorit să facă ceva mai durabil și mai potrivit volumului, în piele.  


Un caz clar de îngrijire precară a unui volum citit, a avut o legătură executată ieftin sau amator, pe sfert: cotor de pânză ieftină cu coperte de pânză și mai ieftină. 


Am demontat această construcție și am găsit un bloc de carte conservat bine, cu excepția primelor două caiete, care prezentau urme de restaurare nepotrivită.  Au fost descusute, spălate, restaurate cu hârtie japoneză și recusute în blocul nedesfăcut, 


dimpreună cu forzațuri noi din hârtie marmorată veritabilă și un apendice format din cele două forzațuri vechi care conțineau notații, dezlipite și remontate cu grijă. 


Legătura nouă a fost executată din cel mai subțire și fin vițel, vopsit brun și lustruit cu fierul, respectând metodologia epocii:


sforile de pe cotor au constituit nervurile noii legături, lipite cu clei de iepure flexibilizat (pentru a nu permite crăparea pe viitor și în speță, distrugerea volumului)


câte un chenar realizat în sec cu roleta, în motive fitomorfe, pe ambele părți, un fleuron simplu pe față și un motiv iconografic romboidal pe față, cu Hristos Pantocrator, de inspirație istorică, 


folosită în același centru tipografic din datele mele. Pentru detalii asupra tehnicii de reconstituire vizuală a matriței folosite, puteți consulta postarea pe blogul dedicat legăturilor vechi românești. 

 

















miercuri, 16 octombrie 2019

Lives of Illustrious Men (1684)




Volumul de față mi-a fost încredințat de către Adrian Crețu, amabilul anticar de la Erasmus.

O ediție din 1684 a lucrării clasice a lui Cornelius Nepos, volumul are o valoare considerabilă datorită ex-librisului executat în aquaforte, cu armorialul familiei Legge, și o semnătură datată 1689 a posesorului acestuia, anume William Legge, Primul Conte de Dartmouth. 


Legătura, probabil cea de-a doua din viața volumului, era ceva ce se dorea de lux, fără a cheltui însă mulți bani: o legătură pe sfert, în piele de oaie lustruită și hârtie tipărită, cotor drept, fără nervuri, ornat cu benzi plate și un câmpe de autor.



Colecționarul, al cărui frumoase monograme C.S. ornează câmpul dinspre picior, rămâne deocamdată anonim, tot ce știm despre domnia sa fiind faptul că investea mai mult în cantitate decât în calitate. 


Clientul meu m-a rugat să-i fac o legătură mai demnă, și am ales pielea de vițel subțiată, vopsită în ape rubinii și lustruită cu fierul ca materie primă, cu decorațiuni din aur de 22 K. 



Atât fața cât și spatele au fost decorate cu câte un chenar simplu, încadrat de 4 fleuroane englezești, în stilul legăturilor oxfordiene de secol XVII, fața având un supralibros heraldic imprimat în aur, reproducând stema familiei Legge din armorialele vremii. 


De moment  ce tehnica imprimării în foiță de aur a fost pierdută la noi mai bine de un secol, am decis să adaug și proces de curățare a surplusului, conform tehnicii tradiționale, pentru edificarea scepticilor care consideră că acest lucru nu se mai practică deloc. 



marți, 6 august 2019

Un supralibros al lui Constantin Mavrocordat

Nicolae Iorga semnala în 1926 , în articolul său Știri nouă despre biblioteca Mavrocordaților (Academia Română, Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, Tomul VI, Mem. 6, Cultura Națională, București) un supralibros interesant al lui Constantin Mavrocordat.

Volumul, aflat în colecția sa personală, era printre puținele rămășițe ale vastei biblioteci a Mavrocordaților, vândută silit și dispersată iremediabil în 1758 în urma depunerii lui Constantin Mavrocordat.  Cel de-al doilea volum al unei ediții din 1716 a lui Boileau, legat într-un ”splendid marochin roșu”, a fost adus de la Constantinopol de către Ionică Tăutu prin 1820 și a intrat în posesia lui Alexandru Mavrocordat, între ale cărui cărți figurează în 1889. 


Medalionul, fără îndoială imprimat în foiță de aur, prezintă acvila munteană într-un scut central, cu crucea în cioc, Luminariile deasupra, iar deasupra scutului este plasată coroana valahă dimpreună cu sabia și sceptrul. Spațiul dintre scut și conturul dublu al rombului polilobat este ornat cu frunze de acant, colțurile în unghiuri având inițialele voievodului:  IO C(constantin) N(icolae) V(oievod).



De remarcat este asemănarea cu un alt supralibros al lui Nicolae Mavrocordat, păstrat pe un Letopiseț din 1722 (Ms.Rom.58):


citat de Dan Cernovodeanu într-a sa  Știința și arta heraldică în România (Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977, fig.3, planșa LIV, pag.315) prin Livia Bacîru, de pe coperta legăturii în piele a două copii dintre 1725 – 1727 ale lucrării Viața prea ilustrei familii a lui Nicolae Mavrocordat. Acesta prezintă stemele Țării Românești și Moldovei, reflectând domniile voievodului în ambele principate, inițialele IO N(nicolae) A(lexandru) V(oievod) marcând colțurile. 

Intenționez să găsesc volumul menționat de Iorga, dacă se află în vreo bibliotecă publică (bănuiala mea fiind Biblioteca Națională sau Biblioteca Academiei) și să  revin cu o imagine detaliată și mult mai clară.

Desigur, orice informații cu privire la ea îmi sunt de mare ajutor.

sâmbătă, 8 iunie 2019

Evanghelie Rusească în aur și catifea


Deși pozele pot fi spectaculoase în rezultatul final, nu eu sunt cel responsabil întru totul pentru felul în care arată această Evanghelie, așa că rog persoanele interesate să nu mă întrebe cât costă, cât ar costa sau cât a costat. Este o comandă unică. La ea și-au adus contribuția un tipograf, un turnător, un aurar, doi tâmplari, un legător și abia apoi subsemnatul. 

Părintele mi-a adus o lucrare executată de altcineva, pe care ar fi vrut să o îmbunătățească: dorea să placheze cu aur piesele metalice (cinci la număr), să înlocuiască legătura de piele (solid realizată, dealtfel) cu catifea purpurie și să înlocuiască scoarțele de carton cu unele de lemn.  

Aflat într-o zi în atelierul meu, prietenul și legătorul anonim a fost surprins să-și vadă opera pe masa mea. Se pare că fusese realizată printr-un intermediar, care negociase un preț extrem de scăzut, fără a întreba clientul despre detalii.   Nu numai că nu s-a supărat, ci mi-a făcut o mare bucurie: mi-a spus că încă mai are cheotorile demontate de la cea veche, care nu fuseseră puse la lucrarea cu care părintele venise la mine. 


Unul dintre detaliile pe care am decis să le schimb a fost șnitul. Fusese tăiat la ghilotină, lăsat nefinisat și vopsit cu bronz. Am înlăturat un milimetru din fiecare tranșă, am finisat temeinic suprafața și am aplicat un goldșnit autentic. 



Plăcile de lemn folosite au fost realizate mai demult pentru Triodul călugărilor de la Slava Rusă de către un meșter tâmplar din Suceava, domnul Lazarov, din lemn de esență tare (frasin dacă bine țin minte), întărit cu pene transversale pentru a împiedica deformările ulterioare. Un alt prieten tâmplar, George Lupoaia de la Idei Lemnoase, mi le-a redimensionat și le-a potrivit canturile la unghi pentru a se potrivi noului bloc de carte. 


O altă provocare a fost montarea cheotorilor, care este de 10 ori mai dificilă la o legătură făcută în catifea decât la una din piele. Baretele au fost executate din piele groasă de cal, îmbrăcate în catifea și montate cu cuișoare (și un adaos de cianoacrilat de etil) în micile nișe pe care le-am practicat în lemn, la fel cum au fost montate și urechile cheotorilor. Pentru că pe lângă aurar, marochiner, croitor și legător, trebuie să fiu un pic și tâmplar...  Aici a trebuit să gândesc și să regândesc totul, deoarece cheotorile fixe și puteau fi mai înalte de suprafața lemnului, altfel piesele aurite nu ar fi putut sta bine pe ea. Și nici nu se putea îmbrăca în catifea coperta înainte de montarea pieselor, dar grosimea totală a cărții îmbrăcate era necesară pentru a determina lungimea optimă a baretelor: nici prea lungi (nu ar fi stat închise, fără tensiune) și nici prea scurte (nu ar fi atins gaura).   


Un ciclu nesfârșit de ”dacă x, atunci y” unde y era x-ul unei noi probleme. 



 Și de parcă problemele nu erau destule, catifeaua textilă este vast diferită de cea de legătorie. Catifeaua sau plușul de legătorie este montat pe hârtie, are o dimensiune fixă și poate fi lipit cu orce adeziv. Catifeaua textilă este fluidă aproape, fuge, scapă, face cute, se întinde, se trage, nu stă lipită pentru nimic în lume și se murdărește când ți-e lumea mai dragă...



 Să fie acestea toate problemele?... Deloc. Cartea a stat la mine câteva luni. Șuruburile și niturile necesare montării mi-au venit acum o lună. Însă am decis să folosim cuișoare speciale, aurite, pe care le-am primit abia cu 2 zile înainte de termen. De 2 ori mai subțiri. Practic, eu puteam să le trec prin orificiile de fixare cu tot cu floare. Ceea ce la un cui.. este destul de problematic. Așa că am remodelat, rotunjit, pilit, scurtat și poleit cu paladiu auriu după o metodă proprie 20 de cuișoare. Pentru că pe lângă toate meseriile de mai sus, firește, trebuie să fiu un pic și pilangiu lăcătuș. Întreaga comandă a fost asamblată în 30 de ore. 




Eu zic că e onorabil. 


marți, 4 iunie 2019

Lucrări recente












Video

Date fizice:

Volum in octavo, legat în plin, piele de vițel de culoare cognac, măsurând 240/160/25 mm,  368 pagini. Legătura este nouă, cotor nobil scris cu șase nervuri liniate în auriu, câte un fleuron central în fiecare câmp înafara câmpului de titlu. Copertele sunt decorate în stil românesc de secol XVIII, cu câte un chenar floral aurit executat la roletă și un supralibros iconografic cu ancadrament floral cvadrilobat și medalion ovoidal cu icoana Răstignirii, provenit din zona Sibiului. 

Date Bibliografice:

Psaltirea Proorocului și Împăratului David. (tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a preafericitului părinte Teoctist), Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.

Preț:
500 RON





 


Video

Date fizice:

Volum in octavo, legătură armorială în plin, piele de vițel de culoare cognac, măsurând 240/165/28 mm, 431 pagini. Legătura este nouă, executată în stil de secol 18:  chenar triplu liniat din 12 linii în timbru sec cu câte un fleuron poleit în colțurile  interne și stema Moldovei  figurată la pagina 34 drept supralibros pe coperta anterioară. Contracoperțile sunt din hârtie marmorată tradițională tip tourniquet.

Date Bibliografice:

 Carte Romînească de Învățătură: 1646, Ediție critică întocmită de Colectivul pentru Vechiul Drept Romînesc al Academiei R.P.R., condus de Acad. Andrei Rădulescu, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1961. 

Preț:
500 RON

miercuri, 13 martie 2019

Facsimil: Codul Comercial (Ef. Antonescu)

Recent, un client mi-a adus la atelier două volume dintr-un set de trei, scrise de Eftimie Antonescu: Codul Comercial Adnotat, apărute în urmă cu 100 de ani. 


Cele două volume fuseseră legate într-o manieră comercială, în piele extrem de subțire, la legătoria Feyns după cum spune marca de pe spate:



”Legatorie de Carti Cartonage
J.Feyns
Str. Bancii Nationale
Bucuresti”

Am decis împreună să păstrăm cât mai mult posibil din stilul legăturii, însă am refăcut total coperțile odată ce am găsit volumul lipsă, cu carton tare și cea mai bună piele de vițel, la o culoare cât mai apropiată originalelor. 


De moment ce literele de alamă ale lui Jacob Feyns sunt demult pierdute, am refăcut titlurile volumelor la milimetru și am făcut matrițe, plasate exact unde erau plasate titlurile sale. 









Simplu, elegant, rezistent și fidel epocii în care au fost făcute, nimic mai mult și nimic mai puțin. 

marți, 5 februarie 2019

Evanghelie slavonă în ferecătură



Recent am terminat una dinte cele mai dificile comenzi de până acum, o evanghelie slavonă pentru călugării staroveri din Dobrogea  cu care a colaborat pentru Triod.

Coperta rezistentă, frumoasă, aurie, cu detalii excepționale, executată în Rusia, cu granate încrustate și email, o frumusețe de 50 de cm înălţime. La interior, surpriză: o evanghelie veche de vreo 200 de ani, care nu se deschidea deloc și nu putea fi citită. 




Evanghelia pusă în interior, la fel de inflexibilă și după desfacere.

Frații mi-au încredințat două sarcini: 1. să fac evanghelia mare mai mare și 2. să fac evanghelia mică mai mică. 


Cum? simplu. Evanghelia mare trebuie să aibă înăuntru un corp de carte mare iar evanghelia mică trebuie să aibă o copertă proporțională. Aici e doar povestea primei sarcini.

Avem o evanghelie de 50 cm înălțime? Desigur că nu. Așa că o facem. Se ia o evanghelie slavonă A3, se scanează cele 974 de pagini și se  printează. Cu speranța că grosimea printului va fi aceeași cu spațiul interior al ferecăturii. Se greșește, și dacă tot se reface tipărirea pe o grosime de hârtie atent calculată și aleasă de meșterul Constantin, se iau fiecare din cele 947 de pagini scanate după un exemplar de rezoluție joasă, se triplează mărimea și se corectează în photoshop pentru a fi linii clare, fără pixeli. A... și se șterg toate punctulețele din exemplarul original, din vreo 200-300 de imagini, printre rânduri sau printre litere. Cel mai bine în seara de Revelion se face acest lucru, când alții petrec. 





După ce se tipărește, se face grecajul sau se practică în caiete canalele de coasere. 


Corpul de carte, de moment ce este deosebit de mare și montat în metal, trebuie să fie diferit de cartea normală și va trebui să folosim trei măsuri diferite de rezistență. 

1. Coaserea a fost făcută pe gherghef, pe sfoară de cânepă subțire, semiîngropată. De ce subțire? Cu cât e mai groasă, cu atât e mai inflexibilă și mai inestetică, neadăugând rezistență.


 De ce semiîngropată? Cu cât e mai îngropată cu atât e mai inestetică și cu cât e mai profilată cu atât e mai instabilă. Coaserea semiîngropată e și estetică, și rezistentă, și flexibilă. 


2. Forzaț cu aripioară. Cele două forzațuri din carton burgundia cașerat cu pluș au fost atașate la prima și ultima fasciculă cu pânză crudă prin care s-a efectuat coaserea. 

blocul de carte înainte de rotunjire.

3. Tifon.

După rotunjire și lipirea franjurilor, intervalurile au fost capitonate cu tifon. De ce nu s-a aplicat tifon sau pânză peste tot cotorul, cum se practică în anumite legătorii de azi și cum fusese lipită și evanghelia mică? Pentru că răpim și mai mult din flexibilitate. Degeaba folosim o cusătură flexibilă dacă o anulă, blocând-o cu pânză și clei. 

blocul de carte rotunjit, înainte de întărire. 

Astfel, dacă cedează adezivul, cusătura ține cartea întreagă. Dacă cedează cusătura, tifonul ține cartea întreagă. Dacă cedează și adezivul, și cusătura, și sforile și tifonul și forzațul întărit, și acest lucru nu s-a întâmplat din cauza folosirii în timp de 200-300 de ani, înseamnă că volumul nu a fost folosit la citit la slujbă, ci ca armă într-o ceartă, cine știe...

După fixarea cotorului a urmat executarea goldșnitului și coaserea capitalbandului în mătase de două culori:




Ferecătura a fost o cu totul altă poveste: odată desfăcută cartea de la interior (care a fost măcelărită, însa despre aceasta, în altă postare), am purces la scoaterea straturilor de hârtie și carton și clei de oase și hârtie și clei și carton (ați înțeles ideea). 

 Dedesubt, ce găsim? Găsim găuri practicate în placă pentru șuruburile folosite la prinderea ornamenticii exterioare. Găuri care trebuiesc...


...umplute cu un chit sintetic, care nu poate putrezi, nivelate, șlefuite...

...și acoperite cu o ”oglindă de carton” care va atenua diferențele pentru a nu fi vizibile prin forzaț. 

Apoi, nimic mai simplu: întreg blocul de carte a fost introdus în scoarță și potrivit și fixat exact în clipa venirii celor doi monahi, ultimele ajustări fiind făcute de față cu sfințiile lor:







Un client mulțumit, un legător epuizat, câteva kilograme de metal, chin și hârtie:


..și o privire de ansamblu: