joi, 12 iulie 2018

Cheotorile din alamă: Reproducere


Exercițiul meu nu este deloc singular și a fost executat și de alți legători de pe la noi, cea mai vizibilă fiind Teodora Poiată (Portugalia), care m-a inspirat foarte mult acum ceva timp  cu postarea de pe blogul ei dedicată meșteșugirii unor cheotori. Însă cum aceasta este tot în engleză, am considerat util să scriu și acest articol de documentare. 


Din păcate, restul celor care au făcut sau fac cheotori sunt restauratori sau experți izolați, cu care nu am avut contact și cu care nu m-am putut sfătui, iar cei cu care am avut contact au apelat la experți în metal,  așa că am purces de unul singur. 



Refacerea unei legături se bazează pe martori, adică exemple rămase ale aceleiași legături. Octoihul reprodus de mine avea cheotorile lipsă, așa că părintele de la mănăstirea Uspenia mi-a trimis câteva astfel de limbi de cheotori din colecția mănăstirii, pentru a-mi servi drept model, ceea ce ar fi a doua opțiune în lipsa martorilor: 



Am încercat să reproduc ceva similar, însă experiența mea deocamdată restrânsă în traforarea alamei mi-a limitat formele disponibile. Forma aleasă este o frunză de chiparos cu lobi circulari laterali, a cărui pețiol stilizat servește drept cârlig și al cărui vârf (descendent) va servi drept porțiune de fixare.

Materiale și unelte necesare:


-pentru matriță: carton 1mm, cutter, creion, nițel talent


-pentru trasare: sulă, linie, alamă 1mm grosime.


-pentru tăiere: fierăstrău traforaj, pânze metal, clește sau patent (plus cheie)

-pentru prelucrare: un ciocan mic și un ciocan mare sau o nicovală, clește, pile 



-pentru patinare: sursă de cădură, clește, acid, șmirghel fin (800-2000), burete de sârmă.

1. Matrița

Matrița sau modelul se realizează din carton sau alt material rigid ușor decupabil. Limbile fiind simetrice pe verticală, am tăiat o matriță pentru o singură jumătate. 




2. Trasarea

Pe bucata de alamă se delimitează înălțimea piesei apoi se măsoară și se trasează cu sula pe placă linii care marchează jumătăți. 


Recomand folosirea unei sule, unui știhel, unui ac sau oricărui instrument ascuțit din oțel deoarece produce o urmă cât mai precisă care poate fi lesne urmată cu lama de metal în traforare. Prima tentativa de acest fel a fost cu un marker subțire, care în ciuda numelui, a produs o linie groasă. Acest fapt, dimpreună cu nepriceperea mea inițială, au dat ca rezultat un produs care nu poate fi definit decât strâmb ca Muma Pădurii:



3. Traforarea

Aici, indicațiile maestrului Alexandru Fâșie mi-au fost primele repere tehnice, însă în scurt timp am deprins câteva mici procedee care au făcut lucrul mai eficient. Practic, ”se bagă pânza în tablă și se dă în ea”. Aici nu am poze și nici videoclip, deoarece al treilea-mi braț era în ghips. 







4. Prelucrarea

Nu prea se cuvine să avem cheotori noi-nouțe curat tăiate la cărți vechi, așa că am încercat să redau texturi interesante în metal pentru a se potrivi mai bine perioadei. Evident, ciocăneală. Neavând o nicovală, am folosit un ciocan drept suport  și am bătut bine alama pe față și pe dos, pentru a nu distorsiona materialul, după ce în prealabil am înmuit-o bine la flacăra aragazului. Piesa nu trebuiă lăsată pe foc, pentru a se evita încălzirea neuniformă, ci maidegrabă trecută de câteva ori prin flacără, lent.



Deși eu le-am făcut dinainte, aici este cel mai bun punct pentru a realiza orificiile cu un spiral mic și de a netezi marginile cu pila, putându-se obține texturi extrem de interesante din alternarea durităților de pilă. 


5. Patinarea 

Odată terminată prelucrarea mecanică, se încinge din nou și se cufundă în acid de două-trei ori, ceea ce va crea un strat de oxid uniform. Pentru asta am folosit un acid clorhidric slab, pe care îl putem găsi ușor în comerț sub denumirea de detartrant de uz casnic.


 Cum metalele care intră în componența alamei sunt destul de reactive, mai orice acid înafară de sifon (acid carbonic) poate fi folosit pentru călire și oxidare. În videoclip, flacăra verde indică formarea oxizilor de cupru, un semn bun că înnegrirea nu este doar temporară ci că obținem un strat de oxid de cupru pe suprafața metalului. 

După răcire, piesa se poate curăța cu buretele de sârmă, cu șmirghelul de 800 sau de 2000, alternând și studiind efectele obținute.


 În clipul de mai jos vedem două finisări ușor diferite: una dintre piese a fost lustruită cu buretele de sârmă și șmilergeluri fine la fel ca și cealaltă, însă i-a fost luat mai mult oxid din depresiunile formate de prelucrare prin frecarea cu praf de curățat: în timp ce contrastul primeia este de luminos-întunecat (lustru-oxid), contrastul celei de-a doua este maidegrabă de textură.  Bon apetit!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu