marți, 3 aprilie 2018

Cărțile Ancăi Tatay

Ieri am avut și surpriza și plăcerea și onoarea de a o primi în atelierul meu pe Anca Tatay (dimpreună cu minunata sa familie) la o cafea și o discuție despre xilogravuri. 

Anca Elisabeta Tatay lucrează la Biblioteca Academiei din Cluj Napoca, este o expertă incredibil de bine pregătită în ceea ce privește xilogravura românească și cartea veche și fiica eminentului istoric Cornel Tatai-Baltă, cu care a și publicat. 

Am o pasiune devorantă pentru ornamentica vechilor cărți, în special cele românești, a căror cercetare m-a adus în mod inevitabil la o pagină publicată de domnia sa în urmă cu vreo 3 ani. Anul trecut ne-am intersectat pe Facebook și am realizat cine este și cu ce se ocupă și am început să schimbăm mesaje, păreri , opinii și glume de bibliofili, normal. 

Odată cu vizita mi-a adus cinci cărți extraordinare, pe care nu pot să nu le recomand oricărui bibliofil și cercetător. 

Prima este maidegrabă de interes personal, anume studiul   „Legătorie şi legători de carte la tipografia din Blaj în anii. 1787-1792, 1795-1821” al domnului Cornel Tatai-Baltă, un extras din Anuarul Institutului de istorie Cluj-Napoca, Vol.XXXIII pe 1994o lucrare deosebit de importantă pentru studiile mele în istoria legătoriei. 



Următoarele două volume sunt cărți mai mici, aparent modeste, însă adevărate delicii pentru cine știe să le aprecieze la justa lor valoare: 




Următoarele două sunt cărți care  zdrobesc, din punctul meu de vedere. Mari, groase, interesante, copios adnotate, un rod al unei munci pline de pasiune și iubire pentru cartea veche și contextul ei socio-istoric. 




Căutând ani de zile lucrări similare celor occidentale, care să  trateze gravurile românești, și nedând decât peste cărți mici, subțiri, cu câteva ilustrații, și acelea lăsând de dorit, îmi cam coborâsem standardele și așteptările. 

Apoi Anca mi-a pus în brațe o Iliadă și o Odisee care m-au fascinat și m-au uimit prin precizie, frumusețe, bogăție și generozitate. 

Nu știu de unde să încep în a le prezenta și nici nu mi-aș lua o astfel de sarcină înainte de a le parcurge cu creionul în mână. 

Îi mulțumesc pe această cale acestei enciclopedii vii de cunoștințe extraordinare care este doamna Anca Tatay pentru pasiunea cu care și-a făcut treaba, îi mulțumesc și pentru divulgarea sumară a planurilor secrete de viitor (care se anunță extraordinare), pentru răbdarea cu care a răspuns întrebărilor unui diletant în istoria tipografiei și pentru plăcerea vizitei. O după-amiază cum nu se putea mai bună! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu