joi, 22 septembrie 2016

Restaurare: Psaltirea de la Râmnic, 1817 (II)

Cu răbdarea colecționarului care mi-a încredințat-o (din plin chiar), am găsit și timp și curaj și piele și aur pentru a termina restaurarea. 



Articolul cu starea înaintea restaurării poate fi accesat AICI. 



Nu am folosit metoda modernă de legare, nici cea tradițională, cu șireturile trecute prin tăblițe, ci am respectat exact structura originală: pielea trasă pe cotor, peste tăblițe, cusută pe ligamente de cânepă, lipite pe forzațul cusut la prima și ultima fasciculă.


Foile au fost curățate, lipite rupturile și completate golurile cu hârtie japoneză de două calități diferite, îndreptate



 și recusute pe ligamente externe din fibre de cânepă, pentru o deschidere completă. 



Am folosit exclusiv materiale de calitate arhivală, adezivi corespunzători perioadei (clei de făină și de iepure), cotorul a fost decorat cu titlul lucrării în chirilică în timbru sec

 



iar decorarea a fost făcută cu foiță de aur de 24 K, apoi antichizată. 



Supralibrosul central este corespunzător perioadei și a fost executat special pentru această comandă, căutând ceva cât mai apropiat originalului: o mandorlă iconografică, reprezentându-l pe Hristos Pantocrator. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu