marți, 30 iunie 2015

Ce este cleiul de iepure?



Cleiurile sunt substanțe chimice organice, extrase din materii vegetale sau animale, care au proprietatea de a forma legături superficiale sau profunde între două materiale de factură identică sau diferită. 

Legătoria tradițională folosește două tipuri de adezivi, anume papul (adezivul din cereale, deja discutat) și cleiul de origine animală.

Cleiurile cele mai folosite sunt cleiul de iepure, cel de oase și cel de pește.



Cleiul de iepure este numit și clei animal (animal glue), clei de piei/piele (hide glue) sau clei brun (brown glue) și este obținut prin fierberea pieilor și tendoanelor animale, fiind preponderent colagen. Cele mai bune sortimente au fost găsite ca fiind cele din iepure, de unde și denumirea, însă în cazul multor producători pot exista și alte animale ale căror resturi să fi fost folosite. 

Cele mai bune cleiuri se pot cumpăra de la magazinele de arte plastice, unde calitatea și puritatea sunt necesare dat fiind că aceste cleiuri se folosesc atât în pictura clasică și a icoanelor, în preparartea culorilor, cernelurilor și tușurilor, cât și în aurire.   

Cleiurile destinate lutierilor și restauratorilor sunt deasemenea indicate, iar cele destinate tâmplăriei generice, mai puțin. 

Cleiul de iepure este mult mai flexibil decât cel de oase și are atât avantaje cât și dezavantaje:

Avantaje:

-lipește extrem de puternic, fiind compatat cu rășinile epoxi.

-lipește extrem de durabil, piese conținând acest clei existând din Egipt sau Mesopotamia

-este organic, natural deci non-toxic

-este reversibil, se poate înmuia și îndepărta de pe suport sau dintre două suprafețe.

-aderă pe sine însuși, adică un clei proaspăt va face o legătură bună cu un clei existent, chiar și uscat de ani de zile. 

-mecanicii și cei care se murdăresc pe mâini cu substanțe dificile se pot curăța bine frecând mâinile cu clei proaspăt, până formează reziduuri solide, elastice, pe care le aruncă, lăsând palmele curate și catifelate. 

-este flexibil și nu se rupe cu ușurință, ca cel de oase. Pentru o flexibilitate și suplețe și mai mare se poate adăuga glicerină.

-în formă uscată, poate fi ținut zeci de ani, fără a fi afectat.

-odată preparat prea mult, se poate trage în foi, apoi uscat și reutilizat.

-resturile uscate sau gelatinizate se pot reutiliza prin încorporarea lor în clei proaspăt.


Dezavantaje:

-mirosul, însă este un aspect cu care mulți se obișnuiesc.

-trebuie aplicat cald și menținut cald pentru a fi fluid.

-odată preparat trebuie folosit în curs de câteva zile, ori poate începe să se putrifice, pierzându-și calitățile și mirosind și mai fetid.

-fiert de prea multe ori își poate pierde din calitate, așa că trebuie preparat cât trebuie. Maeștrii precum Douglas Cockerell susțin că vasul de clei trebuie curățat bine de vechiul clei întărit. Alții susțin că se poate turna fără gijă clei nou peste cel vechi. 

-(Edit) Poate sparge sau ciobi sticla. Este atât de puternic și aderă atât de bine încât poate lipi sticla, însă lipitura poate deteriora materialul. O foaie de sticlă poate fi spartă dacă se îndinde un film de clei peste ea și se pare că au existat instanțe în care borcane de sticlă s-au spart din pricina contragerii în volum a cleiului care se întărea. 

-nu e pentru iubitorii de iepuri...


Voi reveni cu partea a doua, Prepararea. 


P:S: Dacă există specialiști și persoane care au mai multă experientă cu cleiul de iepure, pot contribui cu alte avantaje și dezavantaje pe care am omis să le menționez, fie din grabă, fie din necunoaștere. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu