duminică, 13 iulie 2014

Legători bucureșteni: Haralambie Mitru



Despre domnul Haralambie Mitru nu știu mai nimic. Am întâlnit prima oară numele la un domn care intermediază tranzacții. De la el am cumpărat un set de litere de alamă pentru presă, care au aparținut lui ”Moș Mitru”. Mi-a spus că ar fi fost foarte celebru și că era destul de bătrân.

Nu am o poză a domniei sale, decât cu literele care i-au aparținut.

Din câte am înțeles, era foarte patriot și a făcut parte din mișcarea Legionară.

A încercat să caut informații despre el și am găsi doar datele firmei dumnealui:

Adresa: CALEA SERBAN VODA, 106, Telefon: 231470, Cod Unic de Identificare: 393201
Nr. Registrul Comertului: J40/126171/1991
 
Am găsit deasemenea și un articol despre vechii meșteșugari AICI, publicat pe Jurnalul.ro la 14 august 2006 de către Mira Balan, de unde extrag pasajul relevant (mi-am permis să adaug diacritice):

 VIAȚA CĂRTILOR. Înainte de căderea monarhiei, în București funcționau în jur de 50 de legători de carte. Au rămas puține ateliere de legătorie manuală, în care se face legătorie de carte "adevărată", nu lucrări de diplomă și legitimații. Vreo cinci. 

Acum zece ani, în atelierul de legătorie de pe Calea Șerban Vodă am cunoscut un bătrânel, la vreo 80 de ani. Nu pleca acasă până ce cartea ruptă nu se schimba la față. "Întâi să-mi placă mie, apoi celorlalți", a fost una din regulile inventate de el pentru el și pe care nu a încălcat-o niciodată. 

Venise de prin părțile Severinului pe când de-abia împlinise 12 ani. A fost ucenic ani buni, până când a învățat să stăpânească meșteșugul. A lucrat pentru Casa Regală și a avut printre clienți pe academicianul Parhon sau doctorul (notă:probabil doctorița Ana) Aslan. Haralambie Mitru regretă un singur lucru: că a îmbătrânit și că meseria "s-a epuizat", bănuind prea puțin că fiul lui va iubi acest meștesug la fel de mult. 

În atelierul lui Constantin Mitru (sic!) de pe Calea Șerban Vodă găsești mereu grămezi de cărți ce așteaptă să scape de "boli". 

"Ani în șir după ce plecam de la serviciu veneam la atelier să-l ajut pe tata și să învăț meșteșugul ăsta. Am înghițit atâta praf fiindcă mă punea tata să rașchetez cărțile, de nu mai știam de mine. Restul făcea el. Nu-mi spunea ce face, mă lăsa să mă uit. Dacă îl întrebam ceva, zicea «Păi, nu vezi?». Era orgolios și conservator, dar din asta ieșea lucrul bine făcut. Iar faptul ăsta mă ambiționa și mai mult să învăț meseria." 

Dacă i-ai lua munca asta și i-ai spune să stea liniștit acasă sau sa se plimbe toata ziua cu tramvaiul, ca doar e pensionar, i-ai fura o parte din viață care îi ofera bucurii și satisfacții. Comenzi are cât pentru zece meșteri, materiale sunt, "mâinile să meargă", vorba lui. 

"Când a murit tata m-am dus la Casa Parohială. Eram în bibliotecă și mă uitam la cărțile acelea, câteva mii, toate în coperți bleumarin, lucrate de el. Asta e ceea ce rămâne după noi." 

Din acest articol am luat următoarele informații:

-era bucureștean, dar născut la Severin, de unde a venit la 12 ani.
-avea un fiu, care nu i-a urmat pașii.
-a învățat meserie de la tatăl său, care nu este citat cu numele.
-a avut o altă meserie înainte, ucenicind cu tatăl său după orele de program.

Dacă cineva are informații despre el sau alți legători trecuți, aș fi deosebit de recunoscător.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu