sâmbătă, 19 mai 2012

Ce fac

La cererea publicului, adică Teo, singura care citește blogul:

Câteva din lucrările mele.

1. Dicționarul Limbii Române. 




 Din păcate, chiar așa arăta, nu l-am desfăcut eu.



Carte mare, groasă și inutilă din punct de vedere lexical și științific, numai bună de experimentat. 
Nu am făcut decât să îi înlocuiesc scoarțele. Am folosit o banală pânză de bumbac pe care o luasem pentru pictură. Simplă, una dintre puținele lucrări de la început care consider că mi-a ieșit cât de cât bine. Celelalte nu vor fi postate. Majoritatea chiar au fost refăcute.

  


 





 2. Scarlat Demetrescu: Din tainele Vieții și ale Universului

Persoana care mi le-a dat pentru legare vroia ceva simplu. Acesta este primul volum, dar care va fi în curând distrus și refăcut pentru a fi în același ton cu următoarele două volume. 
 



Am zis să adaug un pic de decorație...




3. Giurescu: Istoria Românilor.

Trei volume, dar de fapt patru, poveste lungă. O comandă pentru o doamnă profesoară care vroia păstrarea lor, ca amintire a tatălui.








 

Erau într-o stare destul de proastă la primire. Copertele erau vraiște, foile la fel, marginile erau neregulate și pe deasupra, înălțimile erau diferite.

În primul rând, menționez că nu am nici ghilotină, nici plug, așa că am aplicat o metodă mult mai primitivă: am prins volumul între două cartoane, apoi l-am geluit cu albuș de ou, iar după uscare l-am finisat cu un cuțit și cu șmirghel. După fiecare finisare era din nou geluit cu albuș, iar finisat, și așa mai departe, până am obținut un cant uniform, pe care m-ai apoi l-am pictat roșu, tot cu albuș de ou. 

Am sfărâmat cleiul, am rotunjit cotorul, am reaplicat adeziv și canafas, apoi l-am pus într-o copertă gen halfleather: cotor și colțare din piele șifon cu hârtie marmorată fabricație proprie.


Din pricina șifonului de proastă calitate și amatorismului lucrării, l-am stricat am decis să refac totul și am încercat o legătură în sarif, cu decorațiuni în timbru sec.

Spre dosebire de celelalte bălării pe care le-am produs, astea chiar îmi plac.









 
 

 Mai am. Urmează Ce fac 2.
 





2 comentarii:

  1. Ouau, impresionant! Ai fost modest pana acum. Nu aveam idee ca lucrezi atat de mult si atat de bine. BRAVO!

    Am facut o lista cu intrebari:

    Ce inseamna canafas si sarif? Haha, scuze dar e nevoie de explicatii pentru cei care nu sunt la "curent" cu terminologia.

    Ai spus ca hartia marmorată e fabricata de tine? E superba. Cum ai reusit?!

    Ce pasta folosesti ca adeziv pentru cele legate in piele? Eu folosesc din amidon de orez dar mi se pare destul de slaba. Mi-ar place sa gasesc o alternativa.

    Esti super talentat si inventiv. Sunt convinsa ca nu sunt singura ta cititoare, dar pacat totusi ca interesul pentru legatorie de arta nu este mai mare. Ce faci este nemaipomenit. Inca odata felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc pentru aprecieri, Teo, ești drăguță. Uite, o să-ți răspund punctual.

    1. Sariful este numele înlocuitorului de piele folosit, tehnic vorbind e balacron, balatex sau balaceva similar... Îmi place la nebunie textura și clenții sunt foarte plăcut impresionați.

    Canafasul este pânza rară pe care o folosesc în loc de tifon, în engleză ar fi mull sau Irish mull.

    2. Am aici toată povestea. O să mai fac dacă îmi mai permite timpul, spațiul și bugetul.

    http://artacartii.blogspot.com/2011/12/experiment-hartia-marmorata-1.html

    3. Deocamdată pe la noi nu se găsesc amidoanele astea. Deși în timp, cred că se va remedia. Știu că ar fi fost mult mai bine să folosesc clei pap, dar nu am presă și timpul e prețios, așa că am folosit aracetul transparent.

    Cleiul de orez știu că este destul de complex: fierbe prea puțin și nu lipește bine, fierbe prea mult, nu mai lipește deloc... Aici trebuie să mă antrenez cu măiestrie și răbdare japoneză.


    Îmi place și timpul de lucru, și priza, nici prea rapiddă nici prea lentă. Cleiurile de amidon știu că prind destul de greu. Poate când o să am o presă manuală să încerc.

    RăspundețiȘtergere